La nici 24 de ore după jocul de verificare disputat la București, în compania liderei Ligii Naționale, echipa pregătită de Bogdan Voica a întâlnit la Bacău ”lanterna” primului eșalon, CSU Danubius Galați. Gruparea băcăuană a fost lipsită de aportul celor trei internaționali de tineret (Gal, Dumitriu și Uruianu), precum și de accidentații Tamaș și Juverdianu. Gazdele au avut o primă repriză mai puțin inspirată, în special pe faza de apărare, motiv pentru Bogdan Voica să-i rețină pe elevii săi ceva mai mult la vestiar, la pauză.
Efectele s-au văzut în repriza secundă, când CSSM Bacău a primit doar un gol în primele 9 minute, desprinzându-se chiar și la 4 goluri în minutul 43 (25-21). Pe fondul unor greșeli tehnice comise de adversari, oaspeții s-au apropiat din nou la 1 gol, iar finalul a fost pe muchie de cuțit. La 29-28, în inferioritate, Buinenko a înscris dintr-o aeriană lansată de Ciubotariu cel mai frumos gol al partidei, câștigată pe merit de divizionara secundă. În pofida oboselii, este de remarcat vivacitatea celor ce au rămas 60 de minute pe teren, respectiv Rață și Moisă, precum și jocul foarte bun al internaționalului de juniori Broască, în extrema dreaptă.
CSSM Bacău: Bobeică (7 interv.), Freiwald (3 interv.) – Broască (6 goluri), Moisă (5), Ciubotariu (5), Buinenko (5), Rață (3), Cotinghiu (3), Câmpan (2), Popia (1), Hanțaru (1), Liță. Antrenor: Bogdan Voica.
CSU Danubius Galați: Fuică (10 interv.), Gavrilă (3 interv.) – Olaru (5 goluri), Frangulea (4), Udriștoiu (4), Burlacu (4), Șahîn (4), M. Dospinescu (3), Ad. Cristescu (2), Grigore (2), Prună (1), Ciobanu, Ghenghea. Antrenor: Florin Andronic.
Marți, CSSM Bacău va disputa un joc de verificare pe terenul prim-divizionarei HC Vaslui, iar în perioada 21-23 ianuarie va participa la un turneu organizat de HCM Sighișoara, alături de echipa gazdă, CSM Ploiești și CSM Oradea.