Iată că temerile profesorului Florin Grapă nu s-au adeverit și echipa campioană va juca pe teren propriu meciul decisiv pentru calificarea în finala campionatului. După înfrângerea categorică de sâmbătă, echipa băcăuană a pierdut fără drept de apel primul set din meciul 4, disputat în fața unei săli pline la Târgoviște. Pe fondul serviciului bun al gazdelor, Știința fost condusă cu 8-2 și 16-6, pierzând parțialul cu 25-16. În acest set, Sabina Moisa, care suferise o întindere la umăr la încălzire, i-a lăsat locul Olenei Novgorodchenko, iar coordonatoarea ucraineană n-a dezamăgit.
CSM a avut 12-8 în setul al doilea, însă campioana a punctat de cinci ori consecutiv, intrând apoi cu două puncte avans la al doilea time-out tehnic. Gazdele au egalat la 17, apoi cele două echipe au mers cap la cap până la 21-21. Știința a avut 24-22, însă târgoviștencele au egalat și au mai salvat apoi două mingi de set, punctul decisiv fiind făcut de un blocaj al Tatianei Lupu. Setul al treilea a fost, de asemenea, disputat, cu gazdele revenind de la 11-17 și egalând la 18. Băcăuanele au fost mai lucide pe final și s-au impus la 21.
CSM Târgoviște a început mai bine și setul al patrulea și a condus cu 8-4 și 11-8. Știința a egalat la 12, după care s-a desprins puțin câte puțin și a câștigat parțialul și meciul al patrulea. În afară de schimbarea de ridicătoare, Florin Grapă a utilizat-o în ultimul set pe Crina Bălțatu în locul Denisei Rogojinaru. Partida decisivă pentru calificarea în finală va avea loc la Bacău, joi, de la ora 17.
CSM TÂRGOVIȘTE: Gwendolyn Rucker (21 de puncte), Alexandra Trică (15), Lola Arslanbekova (14), Sara Klisura (5), Bianca Moldovan (4), Diana Calotă (4), Suzana Cebic – libero. Au mai jucat Marina Cojocaru și Marta Siwka. Antrenor: Dragan Nesic.
ȘTIINȚA BACĂU: Ioana Baciu (18), Tatiana Lupu (16), Alexandra Sobo (13), Anastasia Harelik (12), Denisa Rogojinaru (6), Sabina Moisa, Mihaela Albu – libero. Au mai jucat: Olena Novgorodchenko (2), Crina Bălțatu (2) și Tesca Andrew-Wasylik – libero. Antrenor: Florin Grapă.
felicitari!
joi toata lumea la sala sa sustinem a noastra Campioana STIINTA BACAU
Felicitari, si sa speram ca joi, noi vom fi cei care ne vom bucura la final.
In acelasi timp sunt dezamagit , nu numai de faptul ca televiziunile au preferat sa transmita un meci anost din punctul meu de vedere ( eu unul am vazut o diferenta mare dintre Blaj si CSM – dar asta e e echipa din capitala tarii si noi moldovenii suntem prosti) ci si de faptul ca nici macar un ziar/site din bacau sau din tara nu au cautat sa tina la curent iubitorilor acestui sport evolutia scorului. Cu toate ca cred ca se putea face si o transmisie online, dar la fel asta e parerea mea. Au incercat cei de la dbsport cu un titlul pompos LIVESCORE dar am impresia ca ei nu stiu ce inseamna acest lucru, au pus doar rezultatele la finalul seturilor.
HAI STIINTA
În ceea ce ne privește, am încercat să găsim soluții pentru un livescore dar nu am găsit. Ne pare rău că v-am dezamăgit.
La Moisa intinderea e din cauza bratarii de la mana pe care si-o tot aranjeaza in 90 % din timpul de joc. Din puctul meu de vedere la coordonator s-a pierdut meciul de la Bacau, chiar daca si preluarea nu a functionat.
Sper ca joi sa se schimbe ceva in jocul echipei.
Nu e vorba numai de dvs, totusi nu sunteti singurii din bacau. Nu a fost chiar livescore dar totusi sambata ca si cei de la dbsport ne-ati tinut la curent prin livescore-ul de la handbal. Pacat ca nu ati reusit acest lucru si duminica. Eu ma refeream la „marii inteligenti sau capete luminate”, depinde cum vreti sa le spuneti de la digi, cei care pot transmite aceste meciuri dar nu vor. Stiu ca nu-mi puteti raspunde la intrebare, dar fiind colegi de breasla poate ii intrebati, de ce nu au transmis aceste meciuri cum au facut cu cele de la blaj si bucuresti?
STIINTA BACAU- CSV ALBA BLAJ VA FI FINALA LA VOLEI 100%
Sa speram. Oricum va fi fffffffff greu
A fost doar un singur livescore, pe facebook/blocaut.ro.
Cu multumiri.
Din pacate, ne cam chinuim anul asta inca din semifinale. Nu degeaba se teme si Grapa, el vede cel mai bine ca forma si chiar valoarea echipei nu mai sunt cele din anii trecuti. Sper ca avantajul terenului propriu sa fie decisiv atat joi cat si in finala pe care ne-o dorim cu totii castigata pentru a treia oara consecutiv. Hai Stiinta si hai la sala toata lumea!
pana la urma la ce ora e , pentru ca unii din colegii dvs. de breasla au anuntat ora 19 pe site ul lor
Am vazut pe grila de programe.E ora 19. Nu stiu prin ce miracol, presupun ca nu joaca nici o echipa din Bucuresti in acea data si ora pentru ca s-a riscat sa transmita marea televiziune Digi acest meci, chiar daca e pe digi sport 3
Pai s-a terminat cam repede semifinala cealalta. Insa de data asta poate era mai bine pentru echipa sa nu-l transmita, ca sa fie mai multa lume la sala.