Managerul Științei Municipal Dedeman Bacău a răspuns invitației reprezentanților presei sâmbătă seară și a oferit explicații cu privire la starea financiară a echipei. Am aflat, astfel, că reprezentanții Primăriei au schimbat regulile și au cerut, pe lângă cei 10 % ce reprezintă contribuția beneficiarilor finanțărilor, încă 10 %, adică ultima tranșă pe care ar avea-o de primit, dar pe care trebuie mai întâi s-o cheltuie și abia după aceea s-o recupereze. O chestiune ușor aberantă și care a fost de natură să creeze mari greutăți echipelor de volei, handbal și fotbal. Iar dacă Florin Grapă a reușit să facă rost de bani să-și închidă proiectul, celelalte echipe sunt în mare dificultate. Și nu e corect ce se întâmplă. Vicecampioana României la handbal masculin ar trebui să facă rost de 575.000 de lei, sumă uriașă care nu poate fi procurată, tocmai de aceea sperăm ca reprezentanții autorităților să renunțe la această condiție și să închidă proiectul cum s-a făcut în anii precedenți.
Nu de alta, dar ne-am putea trezi cu jucători evacuați din locuințe din cauza neplății chiriilor. ”În afară de băcăuani, toți ceilalți riscă evacuarea. În plus, incertitudinea financiară în care ne aflăm ne împiedică să prelungim contractele unor jucători care și-ar dori acest lucru. Vreau să se înțeleagă că nu acuz pe nimeni, eu vreau doar ca această echipă să nu moară. Cât privește acest campionat, vă asigur că-l vom termina, am și vorbit cu băieții, chiar de-ar fi să mergem în deplasări cu mașinile personale și tot nu ne vom retrage”, a declarat Puiu Ciobanu. Managerul vicecampioanei a mai precizat că un viitor proiect va solicita o sumă mai mică decât precedentul, ținând cont de reducerea cu circa 30% a bugetului alocat finanțărilor pe Legea 350.
Cert e că, în acest moment, mingea e în terenul autorităților, care ar trebui să închidă până marți proiectul pe anul precedent fără a solicita în avans ultima tranșă. Sperăm ca, măcar în ultimul ceas, lucrurile să se rezolve favorabil și să nu ne trezim cu familii evacuate. Lăsați deoparte orgoliile și excesul de zel și nu omorâți sportul de performanță !
Cam greu de crezut ca dupa ce s-au dat banii Primaria a schimbat regulile.Sigur s-au schimbat dupa ce s-au dat banii sau se stia de la inceput dar s-a considerat ca poate merge si pe langa?
Daaaa, e foarte greu de crezut… Pana acum, autoritatile bacauane au fost „modele” de respectare a legilor…
Nu s-au scimbat regulile. Abia acum se respecta legea, dar cei de la Stiinta nu sunt obisnuiti. In anii trecuti se rezolva cu o majorare de capital…
Campan a postat p facebook ca e gata echipa, la cimitir, ceva detalii?
asteptam detalii vizavi de reactia lui Campan pe facebook….se pare ca toti jucatorii sunt etichetati la cimitirul central ingropand STIINTA.
Salut.
autoritatile ar trebui sa se gandeasca ca vor avea nevoie si de voturile noastre 🙂 pana una aveti vreo informatie despre situatie?
Vom oferi detalii în cursul după-amiezii de marți.
Din câte am văzut pe facebook deja 2 jucători au plecat de la echipa.e din ce în ce mai trist ce se întâmplă pentru iubitorii de handbal din acest oras.sa speram ca cine e vinovat va plăti pentru desființarea acestei echipe.