După nenumărate tentative de a intra în legătură cu reprezentanţii viitoarei adversare a Ştiinţei Bacău în optimile de finală ale Challenge Cup la handbal masculin, am primit un răspuns din partea lui Dmitriy Karpushchenko, team-managerul formaţiei Motor Zaporoje. Acesta ne-a pus la dispoziţie o declaraţie a preşedintelui clubului de handbal ucrainean, Olimpius Pokatov, acordată în exclusivitate pentru bacaulsportiv.ro.
„Am avut posibilitatea să urmărim imagini cu viitorii noştri adversari, care ne-au făcut o impresie bună, datorită jocului rapid şi dinamic. Am observat că cei trei străini din lotul echipei române dau tonul jocului, dar şi handbaliştii români sunt valoroşi. De altfel, şcoala românească de handbal este una renumită, iar românii sunt cunoscuţi pentru determinare, dorinţa de a câştiga şi cred că ne aşteaptă un joc foarte greu la Bacău. Pentru majoritatea jucătorilor formaţiei noastre, această dublă manşă va reprezenta prima experienţă internaţională şi vor avea emoţii. Să sperăm că ambele meciuri se vor disputa sub semnul sportivităţii şi că vor oferi suporterilor momente de neuitat”, a declarat şeful grupării ucrainene.