La finalul derby-ului cu Dinamo, antrenorul echipei campioane era fericit pentru victorie, dar fără a arăta ostentativ acest lucru. Iată ce a declarat Florin Grapă despre joc: ”A fost un meci istovitor, pe care l-aș cataloga ca pe un meci al nervilor și al tăriei de caracter. Mă bucur foarte mult că am câștigat, fiindcă știam că va fi un meci greu. Nu îmi era atât de mult de Dinamo, cât de jucătoarele mele, pe care și în Turcia le-am simțit că nu mai au nervul pe care l-aș fi vrut eu. Sincer vă spun că mi-a fost teamă de acest joc. Mă bucur și pentru faptul că, de trei campionate încoace, Dinamo n-a mai câștigat niciun meci cu mine în sezonul regulat. Unii le și spun celor de acolo că Bacăul e ghinionul lor și mă bucur foarte mult că am învins din nou. Categoric că, în ultimul set, noi le-am băgat în meci pe adversare cu acele servicii greșite. Eu am mai spus-o și o repet: serviciul trebuie să reprezinte o armă, iar astăzi n-a funcționat în mod deosebit.”
În privința încercărilor lui Marian Ștefan de a-i intimida pe arbitri, antrenorul băcăuan a spus: ”Astea sunt scenariile și jocurile lui. Depinde de cei cărora le spune ce le spune dacă apleacă urechea. Nu cred că azi a fost cazul, n-am ce să le reproșez arbitrilor cu două excepții, faze pe care chiar aș vrea să le revăd.”