Campioana României a obținut o victorie la pas în deplasarea de la Craiova, în ultimul meci al anului 2014. Știința a câștigat fără probleme un joc cu care cei de la Digisport s-au jucat de-a (ne)televizatul, meciul nemaifiind transmis fiindcă cineva n-a mai avut chef să mute carul de transmisie între două săli. Florin Grapă a fost nevoit să improvizeze cu Crina Bălțatu pe postul de libero, deoarece Mihaela Albu a rămas acasă din cauza decesului mamei (îi transmitem condoleanțe pe această cale) și a început cu Stoyanova titulară, în locul Ioanei Baciu. ”A fost un meci așa, ca înainte de sărbători, pe care l-am câștigat fără mari probleme. Oricum, presiunea era pe noi, fiindcă nu ne mai permitem pași greșiți, însă a ieșit bine”, ne-a declarat antrenorul principal al campioanei. Voleibalistele băcăuane au intrat în vacanță până pe 26 decembrie, la ora 19, când au programat antrenament.
SCMU Craiova: Ramona Breban (9 puncte), Sorina Buz (5), Ana Jaksic (5), Florina Chirilov (3), Gabriela Dancu (2), Andreea Smultea (2), Monica Foca – libero. Au mai jucat Alina Gagea (5) și Ramona Postea (1). Antrenor: Alexandru Cosma.
ȘTIINȚA: Alexandra Sobo (13), Tatiana Lupu (9), Denisa Rogojinaru (8), Anastasia Harelik (6), Sabina Moisa (5), Yulya Stoyanova (4), Crina Bălțatu – libero. Au mai jucat Ioana Baciu (11) și Irina Radu (3), Antrenor: Florin Grapă.
Celelalte rezultate ale ultimei etape a turului: CSM Târgovişte – CSM Lugoj 3-0 (25-10, 25-19, 25-14), CSU Cluj – Penicilina Iaşi 0-3 (21-25, 20-25, 20-25), Unic Piatra Neamţ – CSM Bucureşti 0-3 (15-25, 16-25, 18-25), CSU Medicina Tîrgu Mureş-Dinamo Romprest Bucureşti 3-1 (25-23, 25-22, 13-25, 27-25). Partida CSM Satu Mare – Volei Alba Blaj se dispută duminică.