Consiliul școlar al elevilor de la Colegiul Național ”Ferdinand I” a elaborat un proiect ce vizează o acțiune în premieră pentru municipiul Bacău, având ca finalitate strângerea de cadouri de Crăciun pentru copiii nevoiași. Acțiunea va avea loc luni, 8 decembrie, de la ora 18, la Sala Sporturilor, la finalul partidei de handbal dintre Știința Municipal Dedeman Bacău și CSM București. Băcăuanii sunt invitați să vină la meci cu câte o jucărie de pluș, pe care să o arunce în teren la finalul meciului, acestea urmând să ajungă la copiii din mai multe centre din județ.
”Proiectul nostru a pornit de la ideea că există mulți copii care nu se pot bucura de prezența jucăriilor în viața de zi cu zi. Decembrie, luna faptelor bune, ne amintește tuturor de ziua în care îl așteptăm cu emoție pe Moș Crăciun. Sportul, în special sportul de echipă, aduce întotdeauna la sală, în tribune, alături de părinți, și mulți copii. Ne-am propus ca, la meciul de handbal al Știintei Municipal Dedeman Bacău cu CSM București, fiecare spectator să doneze câte o jucărie de pluș pentru cei care nu se pot bucura de așa ceva. Publicul va arunca jucăriile pe teren după ultimul fluier al arbitrilor, dând dovadă de generozitate și compasiune”, se spune în comunicatul postat pe pagina de Facebook a evenimentului. Conducerea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bacău a luat lăudabila decizie de a se alătura acțiunii și de a lăsa intrarea liberă celor care vor veni la sală cu o jucărie de pluș.
Foto: desteptarea.ro