Raul Marian: ”Bacăul a câștigat pe merit astăzi. Suntem pe final de campionat, ei au mulți jucători de valoare și sunt mai proaspeți. Ne dorim să ne luăm revanșa acasă, cu ajutorul publicului și sperăm să facem un meci mai bun la Turda. Felicit echipa gazdă, noi atât am putut azi. Diferența reflectă realitatea din teren și cred că ne va fi greu să batem la 5 goluri. Consider că Bacăul poate să bată oricând Constanța pe teren propriu, fiindcă are jucători de valoare și au o bancă mai lungă decât a noastră. Cât despre o eventuală victorie la 10 goluri, asta va fi mai greu, dar nimic nu e imposibil în sport.”
Horațiu Gal: ”Am venit aici cu unele mici probleme de lot, care la noi sunt, de fapt, foarte mari, fiindcă la noi se vede orice jucător care lipsește din dispozitiv. Raul Marian nu s-a antrenat deloc iar acum este pe antibiotice, Pavel are spatele blocat după meciul cu Cosntanța, iar Radu Lazăr e cu glezna foarte umflată. Mă satisface faptul că revenirea noastră din repriza a doua s-a produs în momentul în care aveam în teren jucătorii care evoluaseră mult mai puțin în acest campionat. De aici, ne dăm seama că ceilalți au făcut un efort foarte mare până acum și sunt foarte obosiți. Știința a meritat victoria, a făcut un meci foarte bun, are jucători valoroși și de ce să nu încercați să bateți Constanța ? Orice este posibil. Noi abordăm fiecare meci la victorie și cred că am făcut lucruri frumoase de-a lungul campionatului. Nu discutăm arbitrajele, a fost un arbitraj bun.”
Eliodor Voica: ”Cred că a fost un meci bun și nu greșesc dacă felicit ambele echipe pentru prestațiile și spectacolul pe care le-au oferit în teren. Vreau să aduc mulțumiri jucătorilor noștri și publicului. Jucătorilor, fiindcă au înțeles importanța acestui meci și pentru modul în care s-au dăruit pe teren. Publicului, pentru susținerea pe care ne-a oferit-o de-a lungul întregii partide. În momentul de față, șansele noastre la titlu sunt reduse, dar eu cred că sportul ne-a oferit, nu numai o dată, posibilitatea să vedem că se pot produce și surprize. Important e cât de mult crezi în așa ceva și cât de mult te dedici pentru această cauză sau obiectiv, depinde cum vrem să-l privim. Cred că trebuie să ne păstrăm optimismul în orice situație. Referitor la Mihai Bujor, am toată admirația pentru el, fiindcă, după perioada petrecută la echipa a doua, a devenit un jucător de bază al echipei noastre prin muncă și ambiție. Personal, l-aș oferi ca model tuturor sportivilor, pentru modul în care se bate și se achită de sarcini în teren, indiferent de poziția pe care joacă sau de momentul jocului.”
Mihai Bujor: ”Vreau să încep prin a felicita echipa din Turda pentru jocul de azi. Noi am încercat să ne facem pe deplin datoria și să punem în practică ceea ce facem la antrenamente. Vreau să mulțumesc publicului pentru susținere, a fost un meci foarte dinamic și foarte bun pentru noi în vederea viitorului joc cu Constanța. Acel meci îl vom trata cu maximă seriozitate și vom evolua cu mai multă ardoare decât azi, fiindcă oricine are șansa lui, iar noi vom crede în ea până în minutul 60. Mergem la Turda mult mai motivați și cu o mare dorință de a nu pierde. Pentru mine e prima dată când merg acolo și aș vrea să plec cu o victorie.”