Iată că fotbalul românesc mai face un pas către normalitate, prin alegerea lui Răzvan Burleanu în funcția de președinte al Federației Române de Fotbal. Tânărul băcăuan a prezentat cel mai credibil program și a avut cel mai coerent și convingător discurs dintre toți candidații la șefia fotbalului românesc. În primul tur, Răzvan Burleanu a obținut 72 de voturi, față de 59 câte a strâns Vasile Avram și 29 Gheorghe Chivorchian. Înainte de al doilea tur, Chivorchian le-a cerut votanților săi să-l aleagă pe Burleanu, iar acesta a câștigat, obținând 113 voturi din totalul de 173.
Născut la 1 iulie 1984, Răzvan Burleanu este fiul fostului fotbalist al echipei FCM Bacău, Gheorghe Burleanu. A practicat fotbalul în paralel cu arbitrajul, iar la 19 ani, după ce a absolvit Colegiul Naţional Gheorghe Vrănceanu din Bacău, a decis să renunţe la sportul de performanţă urmând cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti.
Răzvan Burleanu a mai urmat cursuri de specializare în domeniul politicilor şi strategiilor de securitate la Universitatea Naţională de Apărare Carol I, Colegiul Naţional de Apărare, definitivându-şi studiile prin susţinerea tezei de doctorat în cadrul SNSPA.
Nu a fost înregimentat politic și a lucrat în următoarele instituţii: Primăria municipiului Bacău, Parlamentul României – Comisia juridică, Autoritatea Electorală Permanentă – controlul respectării legalităţii în procesele electorale şi Administraţia Prezidenţială – Departamentul pentru minorităţi naţionale. Din 2008 este co-Preşedinte al Institutului European pentru Democraţie Participativă – Qvorum.
Este președinte al Federaţiei Române de Minifotbal, care reuneşte peste 30.000 de jucători şi peste 2.000 de echipe din 37 de judeţe. Din 2012, Răzvan Burleanu este și preşedintele Federaţei Europene de Minifotbal, for cu 29 de federaţii naţionale afiliate printre care se numără Anglia, Germania, Spania, Italia, Rusia, Polonia, Cehia, Grecia, Turcia şi peste un milion de jucători legitimaţi.
Felicitari! Mult succes!
Felicitari si bravo lui ! Merita acest bravo ptr puterea dar si curajul de a infrunta un system si o casta ce pareau (pana acum) impenetrabile. Bucuria mea nu vine neaparat de la faptul ca este bacauan ci faptul ca odata cu castigarea „fotoliului” poate pune capat sistemului de lucru de tip mafiot, system ce nu tinea cont de regulamente sau legi. Desi stiu ca-i va fi f greu nutresc speranta ca „maine” va fi altfel decat pana acum. Am lucrat 18 ani in acest domeniu si am avut parte, ca provincial, de multe abuzuri din partea acestor mafioti esalonati pe categorii „de greutate”. La castigarea bataliei, trebue sa recunoastem, un cuvant greu l-a avut omul de fotbal Marcel Puscas -caruia trebue sa-i multumim ptr gestul sau de fair-play.
Revin in comentariu cu intrebare : -oare ce atitudine poate sa aiva oamenii de fotbal, ma refer la cei cu implcatii directe, din Bacau care l-au boicotat pe Razvan Burleanu in perioada de campanie electorala ? La fel au procedat si cu Gh.Chivorchian. La prezentarea lui Gh.Popescu a fost toata lumea buluc iar ziaristii chemati numai „pe sprinceana”. In aceste randuri ma refer si la reprezentatii AJF Bc.
Romania, campioana europeana la minifotbal.