Cu 4 zile întârziere, din cauza condițiilor meteo vitrege, derby-ul Ligii Naționale de handbal masculin se va disputa cu siguranță joi seara. Aceasta, deoarece vicecampionii au ales să facă deplasarea pe litoral încă de marți, fiindcă prognozele meteo anunțau viscol pentru miercuri.
Partida dintre HCM Constanța și Știința Municipal Dedeman Bacău va fi, în primul rând, una a orgoliilor și a ambițiilor, în condițiile în care soarta titlului se va decide în play-off. Cu toate acestea, o înfrângere n-ar conveni niciuneia dintre combatante, dar mai ales băcăuanilor, care s-ar îndepărta la 7 puncte de primele două poziții, care vor asigura, teoretic, un adversar mai accesibil în faza următoare a campionatului.
Cheia partidei pare să stea în anihilarea puternicului inter stânga al campioanei și al naționalei, Alexandru Șimicu, jucător care traversează o perioadă foarte bună. Eliodor Voica a spus că jucătorii săi se vor prezenta în fața campioanei motivați, poate chiar extrem de motivați după ce președintele constănțean a declarat că Știința nu a făcut deplasarea în week-endul precedent de frică. În plus, o victorie în premieră a Științei la Constanța ar umple duminică Sala sporturilor din Bacău la partida cu Minaur Baia Mare.
Meciul HCM Constanța – Știința Municipal Dedeman Bacău va fi arbitrat de Valentin Călina și Claudiu Belean.
Celelalte rezultate ale etapei a XIV-a: Energia Pandurii Tg. Jiu – Minaur Baia Mare 24-22 (10-14), CSM București – HC Odorhei 26-26 (12-16), CSU Suceava – Potaissa Turda 24-26 (9-15), Steaua București – Poli Timișoara 33-26 (15-15) și Dinamo București – CS Caraș-Severin 21-20 (11-11).