Boală lungă, moarte sigură / Gloria Buzău – Sport Club Bacău 0-0

SC Bacau - ACS Berceni (2)
Fotbaliștii de la Sport Club Bacău au reușit sâmbătă să obțină cel de-al doilea punct în deplasare, prelungind agonia lui Viorel Tănase la cârma echipei. Tehnicianul Sport Clubului era obligat să obțină 7 puncte din următoarele 3 jocuri, iar acum trebuie să câștige cele două meciuri de pe teren propriu, cu Tărlungeniul și Slobozia. ”Inspirat” ca de obicei, Tase l-a schimbat din primul 11 pe cel mai bun jucător al echipei din meciul precedent, Cătălin Strugariu și l-a titularizat pe copilul său de suflet, Husein, care s-a făcut de râs în finalul primei reprize, luftând în situație de unu la unu cu portarul advers. Viitorul fost antrenor al Sport Clubului și-a continuat și răfuiala cu Măjer, pe care l-a plimbat până la Buzău pentru a lustrui banca de rezerve.
Altfel, meciul a fost dominat de gazde, principalul merit pentru punctul scos la Buzău aparținându-i portarului Răzvan Petrariu.

Gloria Buzău: Stoicescu – Airinei, Dăniţă, Bârsănel, Agache – Puşcaşu (53 M. Matei), G. Marcu, Mihăescu, Burlacu (68 Bobe) – G. Ion (76 A. Voicu), Verdeş. Antrenor: Viorel Ion.

Sport Club Bacău: Petrariu – Mihălăchioae, Lozneanu, Burcă, Sascău – Adăscăliţei – Husein, Întuneric, Cl. Tudor (80 B. Rusu), Hurdubei (89 C. Miron) – B. Ungureanu (90+2 Predoiu). Antrenor: Viorel Tănase.

Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); Asistenţi: Marian Truţă (Şirineasa) şi Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea).

Celelalte rezultate ale etapei a X-a din seria I: Unirea Tărlungeni – Unirea Slobozia 0-1, ACS Berceni – CF Brăila 4-1, Dunărea Galați – FC Clinceni 2-3 și Rapid CFR Suceava – CSMS Iași 0-1. Farul Constanța și Rapid București au stat.
Clasament Liga a II-a, seria I

8 comentarii la „Boală lungă, moarte sigură / Gloria Buzău – Sport Club Bacău 0-0”

  1. De ce il mai tineti ba pe Tanase asta? aduceti-l pe baciu inapoi sau mai bine pe nea Ghita Poenaru ca asta ne baga inapoi in C cat va mai trebuie sa va dati seama ca nu are nici o treaba cu antrenoratul mancatorul asta de pepeni? Sau aveti blat cu el?

  2. greu mai gasesc ei un yesman ca tanase … cu baciu echipa nu juca spectaculos dar macar castiga … la nivelul asta e suficient si un 1-0 urat decat sa ne bata toti sau sa facem egaluri cu echipele slabe … treziti-va, aduceti cuplul poenaru – baciu daca nu vreti sa jucati iar la miroslava si pojorata

  3. chiar daca pleaca Tanase,piticu si Goe vor adduce tot un antrenor fara personalitate.Cu siguranta nu va fi nici Poenaru nici Baciu……..
    Ne poate salva un antrenor gen Gigi Multescu

  4. Un punct la Buzau nu e rau…haideti sa nu mai dam atat in Tanase si sa recunoastem ca si valoarea lotului e modesta (locurile 8-10 conform transfermarkt.de). Sa nu uitam si faptul ca din toate nou-promovatele am avut cel mai greu inceput de sezon. Sa fim alaturi de echipa in continoare si sa speram ca vom obtine 6 puncte in urmatoarele doua etape. Forza Bacau!

  5. CU lotul asta Tanase si-a asumat ca obiectiv caificarea in play off. Un barbat adevarat si-ar fi dat demisia dupa rezultatele catastrofale, nu e cazul lui Tanase insa. Singurul lui obiectiv e sa pape banii bacauanilor atata timp cat e tolerat de o conducere la fel de incompetenta ca si el.

    1. valoarea antrenorilor pe transfermarkt poate fi aproximata cu ajutorul unor calcule simple. Sa luam ca referinta perioada in care Tanase a antrenat Otelul Galati. El a preluat echipa dupa plecarea lui Dorinel Munteanu si a antenat-o in perioada 30.08.2012-30.01.2013 (13 partide in campionat cu o medie de 1.31 puncte / meci).
      Succesori sai (care au avut parte valoric cam de acelasi lot) sunt: Petre Grigoras 01.02.2013 – 05.06.2013 (17 partide in campionat cu o medie de 1.41 puncte / meci) si Ionut Badea 27.06.2013 – 29.10.2013 (13 partide in campionat cu o medie de 1.08 puncte / meci).
      Eu prefer continuitatea si consider ca un antrenor are nevoie de minimum 1-2 sezoane pentru a ne face o parere asupra lui (sezon cu tot ce inseamna transferuri si pregatire fizica din intersezon etc.)
      Asa ca sa fim alaturi de echipa si sa nu ne consideram mult mai valorosi decat suntem. Rabdare si munca.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.