Eliodor Voica: ”Aveam nevoie de un ascendent moral înaintea meciului cu Nantes”


La câteva minute după victoria categorică cu Pandurii, antrenorul principal al vicecampioanei a făcut o radiografie a partidei de la Târgu Jiu: ”A fost o partidă care de la început se anunța foarte dificilă pentru noi și cred că pentru oricine va veni aici de-acum încolo nu va fi chiar ușor să câștige, pentru că Energia are altă echipă. Noi am știut acest lucru și băieții au fost conștienți de dificultatea meciului, chiar dacă am început mai ezitant și am avut câteva acțiuni care n-au fost foarte bune, mă refer îndeosebi la faza de apărare. Îmbucurător e faptul că, în cea de-a doua repriză, ne-am revenit chiar acolo unde făcusem greșeli în prima repriză și ne-am adjudecat cele două puncte și un avantaj considerabil pe tabela de marcaj.”

Întrebat dacă diferența a fost făcută și de condiția fizică superioară a băcăuanilor, Colin Voica a spus: ”Putem spune că a fost și asta, datorită faptului că noi beneficiem de un lot pe care-l putem schimba comparativ cu adversara noastră. În acest moment, însă, noi avem o misiune mai dificilă, în sensul că programul nostru competițional este destul de aglomerat și acest lucru cântărește suficient de mult. Pentru jocul de azi, poate că a fost un factor determinant, dar important e că am regăsit acea linie de care toți aveam mare nevoie, în primul rând în plan psihic. Meciul de duminică bate la ușă, vom întâlni un adversar foarte puternic și aveam nevoie de un ascendent moral după meciul cu Turda, în care am avut enorm de multe greșeli tehnice și ratări.”

Rugat să comenteze evoluția lui Shota Tevzadze, antrenorul principal al Științei a spus: ”Aș putea spune că Shota a fost azi un înger păzitor, este de remarcat faptul că el a închis efectiv poarta în foarte multe situații. Nu în ultimul rând ar trebui să-l menționez și pe Ramba care, chiar dacă a venit după acea accidentare neplăcută, astăzi a fost iar unul din jucătorii care au făcut diferența exact în momentele în care am avut foarte mare nevoie. Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor jucătorilor pentru că au înțeles foarte bine situația în care ne aflăm și, mai mult de-atât, faptul că misiunea noastră este abia la început.”

În final, am aflat și de ce Nacho Moya a apărut târziu pe teren. Eliodor Voica: ”Pentru că Ionuț Rotaru a avut astăzi un joc foarte echilibrat și foarte bine calculat. Din punct de vedere tactic, Rotaru a jucat azi ireproșabil, el a fost azi mâna antrenorului în teren, a gestionat fazele și și-a asumat responsabilitatea atunci când a trebuit.”

8 comentarii la „Eliodor Voica: ”Aveam nevoie de un ascendent moral înaintea meciului cu Nantes””

  1. Am ajuns si ziua in care sa-l laud pa Ramba ( nu e o ironie) si chiar ma bucur . De data asta chiar isi merita laudele , a facut un meci bun cu mai putine greseli ca de obicei.
    🙂 Se pare ca lovitura primita l-a adus cu picioarele pe pamant.

    1. Pai sa stii ca cine l-a „antrenat” la cap…l-a antrenat bine….si poate intr-o zi …ii va antrena pe toti.

    2. Eu sunt ala care in toamna, cand toata lumea il injura, am zis ca Ramba are potential de mare jucator, ca poate progresa mult daca prinde incredere. Cum nu m-am grabit sa-l desfiintez nici nu ma voi grabi sa-l laud, dar tare mi-ar placea ca peste vreun an sa ma „laud” ca am avut dreptate.

  2. nu e ăsta primul meci in care Ionuţ joacă aşa! A avut evoluţii frumoase atât la naţionala cât şi la echipă de multe ori!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.