Reporter: La ultimul meci din acest an ați încercat să vă revanșați față de spectatori după rezultatul de la București?
Eliodor Voica: Unul din obiectivele noastre acesta a fost, cu toate că nu s-a reușit pe deplin din cauza unor greșeli impardonabile pe care le facem. Aici mă refer la faptul că atunci când ne așteptăm mai puțin reușim să facem o treabă „românească”, dacă aș putea spune așa. Meciul de astăzi a fost unul bun, sportivii noștri arătând că au valoare și potential. Mai puțin îmbucurător este faptul că n-am reușit să menținem și a doua repriză la nivelul primei dar îi felicit pentru modul în care s-au dăruit astăzi.
R: Anul 2012 v-a mulțumit, având în vedere rezultatele înregistrate în competiția internă cât și în cea europeană?
E.V.: Fiind cât se poate de obiectiv, nu pot spune că nu a fost un an bun. Și când spun asta mă refer la ascensiunea pe care această echipă a avut-o. Suntem într-un grafic pe care noi ni l-am propus iar acest lucru vizează și competiția europeană unde, dacă stăm bine să ne gândim, suntem debutanți și nu este una tocmai usoară.
R.: Vă asteaptă un început de an 2013 destul de dificil, atât cu echipa națională cât și cu Știința…
E.V.: Într-adevăr, avem un început de an destul de încărcat, dar asta este misiunea noastră. Trebuie să fim la parametri optimi pentru a reuși o figură onorabilă unde, nu e pentru nimeni un secret, echipele Ungariei și ale Serbiei nu sunt niște echipe de mâna a doua.
R.: Vă gandiți să furnizați surpriza și în faza grupelor EHF?
E.V.: E un gând la care nu renunț absolut deloc, dar trebuie să ne păstrăm simțul realității fiindcă mai avem foarte mult de lucru, de recuperat față de handbalul de elită.
R.: Urmează acțiunile cu echipa națională…
E.V.: Practic noi sunem obișnuiti cu astfel de evenimente. De altfel, unui sportiv de performanță prea mult timp liber nu îi face foarte bine. Privind partea bună a lucrurilor, o parte din jucătorii Științei fac parte din lotul național iar astfel de meciuri împotriva unor adversari precum Ungaria, Germania și Serbia nu le poate face decât bine. Iar eu personal, mi-aș dori ca acest lucru să se reflecte și in jocul Științei.
R.: Și poate ca un șoc imediat, aceste jocuri să se reflecte și în meciurile din faza grupelor preliminare pentru Euro!
E.V.: Ar fi cu atât mai bine, având în vedere dificultatea meciurilor împotriva Belarusului, Sloveniei și Islandei.
R.: La final, transmiteți un gând suporterilor Științei.
E.V.: Le doresc tuturor suporterilor noștri și iubitorilor sportului un an nou mai bun, sărbatori fericite alături de cei dragi și împlinirea tuturor dorințelor în noul an!