După spectaculoasa înfrângere de sâmbătă, de la Tulcea, FCM Bacău revine pe teren propriu cu un meci împotriva lanternei roșii a seriei, Gloria Buzău. Echipa lui Gheorghe Poenaru e favorită certă, dar asta nu înseamnă că partida va fi una ușoară, fiind de așteptat formația buzoiană să se agațe cu dinții de una din ultimele sale șanse pentru rămânerea în cărțile evitării retrogradării.
Gheorghe Poenaru nu va putea conta pe serviciile portarului Roca, suspendat după eliminarea suferită la Tulcea, dar îl va avea la dispoziție pe Marius Croitoru, legitimat marți de gruparea băcăuană.
Formațiile probabile
FCM Bacău: Stamatin – Mihălăchioae, Lozneanu, Ursu, Luncanu – Huiban, Taban, Întuneric, Doboș – Curiliuc, Boghian. Antrenor: Gheorghe Poenaru.
Gloria Buzău: Sârbu – Cucu, Ţabără, Berceanu, Olteanu – Ursu, Jercălău, Murdărea, Horovei, Corcoveanu – Luiceanu. Antrenor: Mihai Ciobanu.
Celelalte meciuri ale etapei a 19-a: FC Botoșani – Dunărea Galați, Astra 2 Giurgiu – Farul Constanța, CS Otopeni – Dinamo II, Viitorul Constanța – Delta Tulcea, CSMS Iași – FC Snagov și Callatis Mangalia – CF Brăila.