Lidera seriei I din Liga a III-a la fotbal, Rapid CFR Suceava, s-a împiedicat la Dorohoi, acolo unde nu a reușit decât un 0-0 în fața nou-promovatei FCM. Acest rezultat le oferă celor de la SC Bacău posibilitatea de a trece pe primul loc, în cazul unei victorii în partida de sâmbătă, cu CSM Pașcani, care va avea loc pe stadionul ”Letea”, de la ora 15. Cealaltă echipă băcăuană, Aerostar, s-a impus cu 1-0 în deplasarea de pe terenul ultimei clasate, Politehnica Galați, grație golului înscris de Berbece cu cinci minute înainte de final. Nici echipei de pe locul 3 nu i-a mers foarte bine, Petrotub Roman pierzând în fața celor de la Sporting Suceava. Iată rezultatele înregistrate vineri după-amiază: Politehnica Galați – Aerostar Bacău 0-1 (0-0), ABC Stoicescu – CSM Focșani 2-0 (1-0), CS Panciu – Ceahlăul II 1-1 (0-0), Sporting Suceava – Petrotub Roman 3-2 (2-0), CSM Rm. Sărat – Oțelul II 5-1 (3-0) și FCM Dorohoi – Rapid CFR Suceava 0-0. Cetatea Tg. Neamț a stat.