Trei săptămâni au trecut de la ultima partidă pe care Știința Bacău a disputat-o în campionat, pe 25 ianuarie, la Constanța cu Tomis. De atunci, ninsorile abundente dar mai ales o varicelă rebelă de care s-au îmbolnăvit trei dintre voleibalistele băcăuane au făcut ca vicecampioana României să-și amâne nu mai puțin de trei jocuri: cu CSU Medicina Tg. Mureș, CSM Sibiu și Dinamo București. În aceste condiții, echipa pregătită de Florin Grapă va fi nevoită să dispute 9 meciuri în intervalul 15 februarie – 10 martie.
Primul meci este cel de miercuri, de la ora 17, contând pentru etapa a XVII-a a sezonului regulat, în deplasare cu Penicilina Iași. Băcăuanele sunt acum în formulă completă, în partida de la Iași fiind posibil să evolueze și cele trei jucătoare recuperate după vărsatul de vânt, respectiv Sobo, Miclea și Bîrzan. Va fi probabil un meci de încălzire înainte de o deplasare mai dificilă, cea de sâmbătă, de la Craiova.
În clasamentul Diviziei A1 de volei feminin, Tomis Constanța e lideră, cu 3 puncte mai mult decât Știința, dar băcăuanele au două meciuri mai puțin disputate.