Băcăuancele s-au calificat fără a avea mari dificultăți în optimile de finală ale Cupei CEV, după ce au câștigat cu 3-0 returul disputat în compania austriecelor de la Linz. Susținute de un public numeros, gazdele au pornit ca din pușcă, diferența de pe tabelă crescând de la un punct la celălalt. Cu un joc exact, Știința a avut 8-2 la primul time-out tehnic, și 16-14 la cel de al doilea. Serviciul a funcționat în continuare ca la carte, finalul setului consemnând doar 11 puncte în contul oaspetelor ( de menționat că acestea au deplasat doar 7 jucătoare la Bacău, deoarece mai multe din componentele lotului au avut de susținut examene la facultate). Setul doi a început mai bine pentru austrice, care au jucat dezinvolt și au reușit chiar să conducă (4-2). Nu a fost decât un foc de paie, Știința revenind la 8-7 și mai apoi distanțându-se la 6 puncte (16-10), datorită serviciilor precise ala Viktoriiei Polishchuk, dar și a atacurilor finalizate cu punct de centrii Herlea și Lupu. S-a terminat 25 la 18 și lucrurile decurgeau cum nu se poate mai bine pentru gazde. Totuși, oaspetele au o izbucnire de orgoliu în cel de-al treilea set, în ciuda faptului că au fost lipsite de aportul libero-ului, devenit extremă pentru această partidă. Austriecele preiau inițiativa și reușesc surprinzător să conducă ostilitațile până spre final de set ( 8-5, 16-13, 18-16). Inspirat, tehnicianul Florin Grapă cere un timp de odihnă, iar elevele sale revin în forță, egalează situația la 20, pentru ca apoi să gestioneze cu mare atenție și eficacitate finalul de set, care le aduce victoria (25-22), dar și calificarea în optimi, acolo unde se vor duela cu SVS Post Schewechat (Austria), în luna ianuarie. Știința se concentrează acum asupra meciului de campionat de sâmbătă, când va întâlni de la ora 11 surpriza ultimei etape, SCM U Craiova ( echipă ce a dispus cu 3-0 de Dinamo București).
Știința: Alexandra Sobo, Ramona Elisei,Tatiana Lupu, Viktoriia Polischchuk, Crina Hosu, Mihaela Herlea. Libero- Nicoleta Manu. Au mai evoluat Sabina Miclea si Ramona Breban. Antrenori: Florin Grapă și Melu Manta.
ASKO: Bible, Teufl, Almer, Klopf (Berger), Nikolova, Meyers. Antrenor: Jiri Stiller.