Minifotbal: Etapa meciurilor spectaculoase


În acest weekend campionatul județean de minifotbal a găzduit cea de a XI-a etapă în care s-au disputat unele dintre cele mai frumoase partide din acest sezon. Seria meciurilor a fost deschisă de partida dintre Gim Sport și Lokomotiv Moscova, cu o primă repriză destul de echilibrată. În repriza secundă cu foarte mult noroc Gim Sport a preluat conducerea cu 8-0, moment în care adversarii au dat semne de revenire, reducând din diferență până la 8-4 în numai 5 minute, insuficient însă pentru a recupera handicapul. Jucătorul meciului a fost nominalizat Sorin Căsăneanu.

Știința vs. Arena Club ne-a oferit o primă repriză foarte echilibrată, la pauză scorul fiind de 2-1 în favoarea Arena Club care s-a dezlănțuit în a doua repriză printr-o posesie foarte bună și un apetit ofensiv care a dat culoare jocului, încheind partida cu scorul de 8-2. Jucătorul meciului Florin Borcea.

Grafit Soccer Invest, campioana en-titre, și-a schimbat numele chiar înaintea acestei etape în Victoria, același lucru făcându-l și adversara sa Mondo Sport care va evolua de acum înainte sub numele de Calea Bârladului, ceea ce se pare că le-a fost de bun augur celor dintâi. Actuala Victoria a fost ca-n zilele sale bune, practicând un joc tactic impecabil și foarte ofensiv, portarul Bogdan Manoilă fiind foarte puțin încercat de execuțiile adversarilor care cu noile achiziții se anunță însă a fi o echipă de perspectivă. Scor final 14-2, iar Marius Măghinici a fost cel mai bun jucător de pe teren.

Tot într-o formă de excepție s-a aflat și vicecampioana anului trecut, FC Coriolan, care a trecut la pas de Baumax, cu scorul de 13-0, într-un meci în care coriolanilor le-a ieșit totul. Ionuț Furtună și Claudiu Ghenade au funcționat ca adevărate pistoane pentru echipa lor, impunând un ritm alert jocului. Dacă Coriolanul va reuși să continue pe acest trend ascendent cu siguranță se poate înscrie cu șanse mari în lupta pentru câștigarea campionatului anul acesta.

În ultima partidă a acestei etape, FC Spartanii a dat piept cu Sportul Studențesc, într-un meci interzis cardiacilor. La pauză scorul era de 3-0 pentru Sportul Studențesc iar evoluția jocului nu dădea niciun semn că acest rezultat putea fi întors. Claudiu Andro și Vasile Străuneanu au fost însă cei care au reușit să întoarcă jocul împingându-și echipa spre o victorie meritată, clădită și pe ratările nepermise ale Sportului care pierde printre degete cele 3 puncte. Scor final 9-4 pentru FC Spartanii care își păstrează locul 3 în clasament.

Partida Fair Play vs. Spartak se va disputa în cursul acestei săptămâni.

„Minifotbalul are această frumusețe care se bazează atât pe imprevizibilitate cât și pe dăruirea fantastică a unora dintre jucători, ceea ce demult vedeam cu plăcere și pe terenurile de fotbal. Altfel spus la minifotbal cine își dorește mai mult și câștigă”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Minifotbal.

(sursa: www.campionateminifotbal.ro)

Superliga I: CLASAMENT
Mj V E I Gi – Gp Pct
1. VICTORIA 10 9 0 1 98-26 27
2. ULTRA BOYS 10 8 1 1 65-32 25
3. FC SPARTANII 9 8 0 1 63-38 24
4. FC CORIOLAN 9 6 1 2 59-22 19
5. SPARTAK 9 6 1 2 50-27 19
6. GIM SPORT 8 5 1 2 52-30 16
7. ARENA CLUB 9 5 0 4 43-37 15
8. DEY SERBANESTI 9 3 0 6 36-38 9
9. BAUMAX 9 2 3 4 32-60 9
10. SPORTUL STUDENTESC 10 2 1 7 30-65 7
11. LOKOMOTIV MOSCOVA 9 2 0 7 34-52 6
12. FAIR-PLAY 8 1 1 6 38-60 4
13. STIINTA 9 1 1 7 36-65 4
14. CALEA BARLADULUI 10 1 0 9 34-118 3

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.