Titularizat de ziua sa de naștere, Răducu Tamaș a avut un aport consistent la victoria Științei de la Suceava. Iată ce ne-a declarat portarul băcăuan la finalul întâlnirii.
Rep.: Răducu, felicitări și La Mulți Ani ! Iată că declarațiile voastre optimiste dinaintea meciului au avut acoperire. Totuși, se poate spune că a fost mai greu decât o arată scorul ?
Răducu Tamaș: Da, se poate spune și asta. În legătură cu declarațiile noastre, e normal să pleci la luptă cu gânduri pozitive și cu ideea că vei învinge.
Rep: A fost acesta un meci al portarilor ?
R.T.: Da, din punctul de vedere al intervențiilor portarilor,a fost un meci echilibrat și foarte spectaculos în același timp. Să nu uităm, însă, că numai cu ajutorul apărărilor putem să facem ceea ce facem.
Rep.: A fost o diferență uriașă între felul cum a funcționat apărarea la Suceava față de partida de la Odorhei…
R.T.: Am încercat să învățăm din greșeli, am văzut pe video ce am greșit acolo, am văzut și ce fac cei de la Suceava și am încercat să nu mai repetăm greșelile și să-i închidem pe adversari cât mai bine.
Rep: V-a fost vreun moment teamă că s-ar putea întoarce meciul, mai ales când Suceava a luat conducerea în minutul 39 ?
R.T.: Nu, până la urmă acela a fost un moment de bun augur pentru noi, fiindcă se poate spune că ne-a trezit și de acolo a pornit și entuziasmul nostru pe care l-am avut pe final de meci.
Rep.: Când veți sărbători cele două evenimente de azi ?
R.T.: Azi sau mâine vom petrece între prieteni, între colegi, vom bea o bere, iar de luni o luăm de la capăt, fiindcă mai avem cale lungă.
LA MULTI ANI ! RADU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
La multi ani Raducu!
Echipa a reusit sa-ti ofere poate cel mai frumos cadou de ziua ta si totodata ne-a oferit si noua o bucurie la care tot speram de ceva vreme: VICTORIE LA SUCEAVA!!!
La mai mare!