Săptămâna trecută s-au disputat pe terenul de la Lider Sport semifinalele Memorialului Teofil Bora, ediţia a II-a. În prima semifinală disputată, Oz Er Golden Roman a trecut de Fenix Play Piatra Neamţ cu scorul de 3-1. A fost un adevărat meci al campionilor, dacă este să ţinem cont de faptul că ambele echipe au câştigat campionatele de la nivel local în ediţia precedentă. Oz Er Golden a lăsat o impresie foarte plăcută spectatorilor şi organizatorilor acestei competiţii prin arma contraatacului folosită extraordinar de bine în faţa formaţiei mult mai tehnice a celor de la Fenix Play care au trebuit să se recunoască învinşi. Pe de altă se pare că experienţa Romanului în turneele naţionale a contat destul de mult în strategia adoptată. Un merit deosebit în această victorie l-a avut şi şi portarul romaşcanilor, Petru Dornescu, care s-a dovedit a fi un zid imbatabil în faţa execuţiilor chiar de excepţie a celor de la Piatra Neamţ.
În cea de a doua semifinală campioana en-titre, Grafit Soccer Invest, a întâlnit pe FC Spartanii, într-un meci foarte echilibrat, cu o mulţime de ocazii la ambele porţi. În cele din urmă, experienţa şi valoarea individuală a jucătorilor Grafitului au făcut ca victoria să se înregistreze în palmaresul campioanei băcăuane cu scorul de 9-5. Jucătorul meciului a fost nominalizat Vasile Jâmbu.
Astfel finala mare se va juca între campioana Bacăului, Grafit Soccer Invest, şi cea a Romanului, Oz Er Golden, în timp ce pentru locul trei se vor bate în finala mică Fenix Play din Piatra Neamţ şi FC Spartanii din Bacău. Ambele meciuri sunt programate în cursul acestei săptămâni şi se anunţă deja a fi două meciuri foarte disputate şi deschise oricărui rezultat.
„Ne apropiem cu paşi repezi de încheierea celei de a doua ediţii a acestui memorial care şi anul acesta a fost un adevărat succes, nu în mod întâmplător cele mai bune echipe au şi acces în finalele competiţiei care ne vor oferi două meciuri foarte frumoase”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul campionatului de minifotbal din Bacău, dar şi iniţiatorul memorialului Teofil Bora ajuns deja la cea de a doua ediţie.
Pentru iubitorii minifotbalului băcăuan aceştia trebuie să ştie că mai au câteva zile până la sfârşitul acestei luni pentru a se înscrie la cea de a şasea ediţie a campionatului judeţean de minifotbal, competiţie în urma căreia se vor decide echipele calificate în turneele naţionale din 2012.
(sursa: www.campionateminifotbal.ro)