Fără drept de apel: CSM Moinești – SC Bacău 0-7 (0-5)


Sport Club Bacău n-a mai repetat evoluția de marțea trecută de la Zagon și s-a calificat fără probleme în faza a IV-a a Cupei României. Elevii lui Cristi Popovici au pus lucrurile la punct încă din startul partidei, astfel încât băcăuanii conduceau cu 3-0 în minutul 20, datorită ”dublei” lui Ungureanu (minutele 10 și 20) și golului reușit de celălalt atacant, Patrichi (min. 18). Spre finalul primului mitan, Răduțoiu (min. 41) și din nou Ungureanu (min. 43) au punctat și au lămurit definitiv problema calificării.
Repriza secundă s-a jucat fiindcă așa o cerea regulamentul, iar SC Bacău a mai înscris de două ori, prin Dediu (min. 49) și Miron (min. 84), parafând o victorie zdrobitoare a oaspeților, care le asigură biletele pentru faza a IV-a a Cupei României, acolo unde există toate șansele să asistăm la episodul al treilea al duelului acestora cu FCM Bacău.

”Am tratat meciul cu seriozitate, fiind ultimul test înaintea debutului campionatului. Sigur că, după acest rezultat, există riscul să ne credem mai sus decât suntem, dar voi avea grijă să-mi țin jucătorii cu picioarele pe pământ”, ne-a declarat antrenorul principal al echipei SC Bacău, Cristian Popovici.

SC Bacău: Cherecheș – Dediu, Matei, Stoica, Dobârceanu – Răduțoiu (Banu), Spiridon, Petrea (Cojocaru), Miron – Ungureanu (Blănaru), Patrichi (Vasiliu).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.