La finalul amicalului de la Piatra Neamț, antrenoarea Gabriela Manea nu era foarte mulțumită de evoluția elevelor sale: ”Fiind o echipă nou formată, toate meciurile ne sunt foarte utile, încercăm fel de fel de sisteme de apărare, dar și diferite formule de joc pentru atac. Am fost parțial mulțumită de evoluția Gabriellei Szabo în prima repriză, dar m-a nemulțumit total involuția Mirelei Toma, fiindcă ceea ce face ea acum e o involuție. De asemenea, Sorina Geapănă a fost o surpriză negativă, iar jocul Monicăi Amoagdei m-a mulțumit doar pe alocuri, adică în faza de apărare. Văd că, ușor-ușor, se formează niște relații de joc, însă avem mari carențe la capitolul minge, apar greșelile tehnice care sunt inerente, dar nu în număr atât de mare. Am jucat astăzi și fără cele trei străine, dar asta nu e o scuză pentru cele care au stat pe teren.”
Referitor la absența Radinei Krumova, plecată acasă, în Bulgaria, din motive mai mult sau mai puțin întemeiate, Gabriela Manea a declarat: ”Bulgăroaica mi-a lipsit și de la meciuri amicale, dar și de la antrenamente, ceea ce îmi dă mult de gândit asupra caracterului ei și sper s-o aduc cât mai repede pe drumul cel bun, astfel încât să poată ajuta echipa.”
Propun să fie transferate jucătoarele de la P.Neamț!!!Nu costă cât extracomunitarele și cunosc lb.română!!!Dar cu fetelle care au promovat,unde sunt,ce fac?????
Nici nu s-a format bine echipa ca au si aparut „specialistii”, contestatarii de meserie. Lasati echipa in pace si judecati-o dupa rezultatele din campionat!
Dar de antrenoare nu se ia nimeni…numai jucatoarele sunt de vina oare?
fetele care au promovat:)) 2 din saptele de baza sunt plecate la brasov, 3 au fost date afara de stiinta, si doua sunt la csm cam asta a fost echipa ce a promovat echipa in liga nationala,si nu mai incercati sa dati vina pe antrenor sau profesoara,lasati echipa sa si vada de treaba si nu mai fiti rautaciosi
2 din saptele de baza au plecat la brasov,dar cele care au venit de la brasov este clar ca tarca nu aveau nevoie de ele.in primul rand manea sa laudat ca nu vrea sa auda de retrogradare,dar cred ca asta o sa faceti.
Sincer, nu înțeleg de ce vă grăbiți să săriți la gâtul unei echipe nou-înființate, înainte să vedeți de ce în stare în campionat.