Reunirea echipei feminine CSM Bacău 2010 va avea loc luni dimineață, de la ora 10. Trei zile mai târziu, handbalistele vor face vizita medicală la București după care, până pe 10 iulie, vor continua antrenamentele de intrare în efort. Cantonamentul de vară va avea loc în perioada 10-19 iulie, la Poiana Brașov urmând ca, la întoarcere, în primele două săptămâni, echipa băcăuană să dispute și primele partide amicale în compania unor formații din eșalonul secund.
Primul turneu al verii pentru echipa pregătită de Gabriela Manea și Adi Brezan va avea loc chiar la Bacău, în perioada 5-7 august, lista echipelor invitate nefiind definitivată, dar printre potențialele participante se numără Rulmentul Brașov, Oțelul Galați, Dunărea Brăila, HCM Roman și Știința Bacău. În următoarea săptămână, CSM Bacău 2010 va participa la un turneu la Brăila, alături de Dunărea din localitate, CSM Ploiești și HCM Roman. Ultimul turneu al verii pentru băcăuane nu este clarificat, existând două variante, Brașov sau Roman.
Liga Națională la handbal feminin va debuta pe 3 septembrie, atunci când CSM Bacău 2010 va evolua în deplasare, la Cetate Deva.