Știința Bacău s-a impus și în cel de-al doilea joc al play-off-ului Diviziei A2 la volei masculin, de data aceasta pe terenul formației CSS CFR București. Începutul de meci a fost echilibrat, dar gazdele au gestionat mai bine finalul de set, având și un public numeros aproape. Setul 2 a fost tot unul de mare luptă, dar cu băcăuanii la timonă pe tot parcursul lui, conducând constant cu 2-3 puncte. Pe final de set, gazdele s-au apropiat la un punct, 24-23, dar atacul lui Roberto Lazăr a încheiat setul. În setul 3, gazdele s-au impus la o diferență mai clară, iar setul 4 a inceput tot în avantajul lor. Mai mult, se părea că meciul se îndreaptă spre final dar, la 14-8 pentru gazde, s-au operat 2 schimbări în echipa băcăuană, Popescu în locul lui Martin și Stănoiu în locul lui Marciu. Ușor-ușor, Știința a recuperat handicapul, a egalat la 18, și s-a impus în final cu 25-23. Știința a abordat setul decisiv în aceeași formulă, în care practic pe teren nu a existat decât o singură echipă, cea băcăuană, care a condus cap-coadă, câștigând clar, la 8 puncte diferență. Știința Bacău a început în formula: Popescu, Marciu, Blaga, Cartacuzencu, Drăgan, Gal și Iagăru – libero. Pe parcurs au intrat R. Lazăr (determinant, ca de obicei), Martin și Stănoiu.
Referitor la acest meci, ridicătorul băcăuan Eduard Popescu ne-a declarat: ”A fost un meci spectaculos, care s-a încheiat favorabil pentru noi și care ne-a propulsat spre turneul de promovare. Am muncit din greu pentru acest succes, mai ales ca am întâlnit o echipa ambițioasă, susținută frenetic de publicul spectator. În ambele manșe am fost nevoiți să revenim de la 1-2, dar faptul că am reușit acest lucru demonstrează că am avut tărie de caracter și nu am abandonat lupta niciun moment. Nu pot decât să îi felicit pe toți colegii mei pentru evoluția din întreg sezonul și acum urmează să pregătim barajul, turneu la finalul căruia sperăm să revenim în elita voleiului românesc.”
Formația pregătită de Cornel Păduraru și Eusebiu Țurcanu s-a calificat la turneul de promovare în Divizia A1, care va avea loc în perioada 13-15 mai. Până acum, au mai obținut calificarea la acest turneu echipele CSU CSS Galați și U Timișoara, ultima participantă urmând să fie decisă între CSS 2 UKRO Baia Mare și CSM Provolei Arad.