La finalul meciului care a consfințit calificarea pentru a treia oară consecutiv în sferturile Cupei Challenge, antrenorul Gabriel Armanu s-a arătat foarte mulțumit de evoluția echipei și de rezultatul înregistrat. Iată ce a declarat acesta:
Rep.: Astăzi echipa a părut că nu se mai satură să înscrie.
Gabriel Armanu: Elanul jucătorilor dar și atmosfera fantastică din tribune au făcut ca astăzi în Sala Sporturilor din Bacău să fie sărbătoare. În primul rând ca și spectacol și apoi ca și rezultat, iar de acum nu ne rămâne decât să ne depășim.
R.:Ce le-ați spus băieților de au rămas motivați toate cele șaizeci de minute?
G.A.: În primul rând am cerut seriozitate. Iar în ultimul timp, datorită faptului că am devenit mai responsabili, am devenit mai pragmatici. Trebuie menționat și faptul că apărarea ne dă mult curaj, ea fiind cea care ne ajută să avem acele atacuri rapide.
R.: Ce părere aveți despre debutul lui Ionuț Ramba?
G.A. : Evoluția lui Ionuț a fost foarte bună și nu poate decât să mă bucure. Sper să o țină în continuare așa, și să reușească să depășească momentul pshihologic de după accidentarea pe care a suferit-o.
R.: Începând de astăzi „studenții” s-au transformat în „leii negri” și datorită mascotei?
G.A.: M-am bucurat să văd mascota, mai ales că nu am știut nimic despre apariția ei. E un lucru bun că cei de la departamentul de marketing al clubului fac tot posibilul să anime atmosfera alături de noi și de public.
R.: Ce adversar vă doriți la tragerea la sorți de marți?
G.A.: Având în vedere că au rămas doar opt echipe. cred că toate sunt valoroase. Nu pot spune că îmi doresc o echipă anume, dar aș prefera să se califice o echipă din Suedia sau Norvegia, pe care să o întâlnim în sferturi, deoarece sunt echipe cu care ne-am pune jocul în valoare mai bine.
R.: Este Știința atât de valoroasă încât să câștige trofeul?
G.A.: Știința e valoroasă dar trebuie să ne punem cu toții în slujba celuilalt iar apoi, în funcție de evoluțiile noastre să putem ajunge în finală.