Semne bune pentru retur : FCM Bacău – FC Vaslui 1-2 (0-1)


Pe o vreme nu tocmai prielnică, iubitorii de fotbal din Bacău au avut ocazia de a vedea la lucru una din echipele de top ale Ligii I la fotbal, FC Vaslui. Amicalul disputat de FCM Bacău în compania prim-divizionarei a adunat în tribunele Stadionului Municipal circa 200 de suporteri care au ales să înfrunte gerul de afară, pentru a vedea la lucru cele două echipe. Pe un teren înghețat și acoperit în mare parte de zăpadă, echipele au întâmpinat numeroase probleme în controlul balonului, jocul transformându-se mai mult în unul de anduranţă. Băcăuanii nu s-au arătat intimidați de echipa vasluiană, atacând încă din primele minute poarta aparată de Cerniauskas, prin Lipovanu şi Vraciu, fără efect însă pe tabela de marcaj. Oaspeții au răspuns prin incursiunea lui Neagu pe partea dreaptă, care a centrat în fața porţii, însă Roca a reținut în doi timpi. Câteva minute mai târziu, la o incursiune pe flancul stâng a lui Vraciu, gazdele au cerut lovitură de pedeapsă, dar de la margine se semnalizase ofsaid. Cea mai periculoasă ocazie a băcăuanilor a venit în minutul 25 când, în urma unui corner executat de Lipovanu, Mihălăchioae a trimis puţin pe lângă poarta vasluiană. Minutul 31 avea să aducă deschiderea scorului: în urma unei greșeli în lanț a apărării băcăuane, Pouga a rămas singur cu Roca şi a trimis în plasa porţii băcăuane.
Repriza a doua a început cu o serie de ocazii băcăuane la poarta nou intratului Kuciak. Cei care aveau să marcheze au fost însă tot vasluienii. La capătul unei faze construite de Lucian Sânmărtean, inclusiv printr-un procedeu de lupte, Adailton a înscris în poarta lui Petrache, fază îndelung contestată de antrenorul băcăuan, Gheorghe Poenaru, care a acuzat fault în atac. Câteva minute mai târziu, FCM Bacău putea să marcheze prin Curiliuc, însă acesta a ratat întâlnirea cu mingea expediată de Hurdubei. Golul băcăuan avea să cadă în ultimele minute ale meciului, la capătul unei faze foarte frumoase. Mingea a circulat în careul vasluian pe traseul Vlad Pavel – George Taban – Marius Doboș, acesta din urmă trimiţând mingea plasat, la colțul lung al porții apărate de Dusan Kuciak. Deşi influenţată în mare măsură de starea terenului, partida a fost una animată, plăcută în destule momente, elevii lui Gheorghe Poenaru jucând fără trac în faţa mult mai titraţilor lor adversari.

Marcatori : Doboș (’88)/ Pouga(’31), Adailton (’54). Avertismente : R. Costin.

FCM Bacău: Roca – Codreanu, Mihălăchioaie, Ursu, Eudean – Bursuc, Lipovanu, Apostol, Luncanu – Vraciu, Boghian. După pauză au mai evoluat: Petrache, Taban, Menghia, Întuneric, Curiliuc, Vl.Pavel, Vl. Scânteie, Hurdubei, Dobos, Apostu. Antrenor: Gheorghe Poenaru.

FC Vaslui: Cerniauskas – P. Jovanovic, Cânu, Farkas, Milanov – Neagu, R.Costin, Gerlem, Milisavljevic – Temwanjera, Pouga. După pauză au mai evoluat : Kuciak, Papp, Sânmărtean, Wesley, Genchev, Yero Bello, Campano. Antrenor: Viorel Hizo.

Arbitri: Cristi Sava – Ionel Popa, Marian Fridl.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.