Conducerea FCM Bacău taie în carne vie

FCM_Bacau
Site-ul bacausport.ro publică un comunicat al conducerii divizionarei secunde, în care sunt anunţate o serie de măsuri dure, ca urmare a eşecului ruşinos de la Constanţa, astfel:
1. Jucătorul Iosif Kalai nu mai face parte din lotul FCM Bacău începând de astăzi şi i s-a propus rezilierea pe cale amiabilă a contractului de joc.
2. Jucătorii Ciprian Manea şi Vasile Dobârceanu se vor pregăti cu juniorii FCM Bacău pe o perioadă nedeterminată de timp.
3. Toţi jucătorii echipei au primit un ultim avertisment şi li s-au blocat drepturile financiare până la redresarea situaţiei echipei în clasament.
„Trebuia să luăm aceste măsuri după seria de înfrângeri pe care am suferit-o. Dincolo de punctele pierdute, mai gravă a fost lipsa de atitudine a jucătorilor, lucru cu care nu putem fi de acord. Este una să pierzi, dar să te baţi pentru fiecare minge, şi alta să o faci cum s-a întâmplat la Constanţa. Cert este că se vor lua măsuri dure dacă se va constata lipsă de interes şi de coeziune”, a spus preşedintele FCM Bacău, Relu Damian, pentru bacausport.ro.

0 comentarii la „Conducerea FCM Bacău taie în carne vie”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.