Aroganţă şi lipsă de respect


După îndelungi reflecţii, managerul echipei Sport Club Bacău s-a decis să susţină o conferinţă de presă. Una la care şi-a ales invitaţii pe sprânceană, ignorând site-urile Bacausport.ro şi Bacaulsportiv.ro. Asta, probabil ca mulţumire pentru maniera în care fost tratat, adică fără a-l implica în scandaluri şi cu respect. Acesta e răspunsul unui tip cu pretenţii de profesionist.
Prin urmare, Bacăul Sportiv nu va mai publica niciun material care să facă referire la persoana antrenorului de la Sport Club Bacău. Dar, fiindcă jucătorii n-au nicio vină pentru atitudinea dispreţuitoare a celui care-i pregăteşte, vom prezenta relatări de la meciurile de campionat ale echipei.

8 comentarii la „Aroganţă şi lipsă de respect”

  1. salut,

    omul nu are nici o treaba cu bunul simt. desi ne vazusem de cateva ori si ne stiam din vedere din ”fenomen” sa zicem asa, in urma cu ceva ani am venit intr-o zi impreuna cu unchiul si verisorul meu (care vroia sa dea probe la fcm pe atunci) si m-am intalnit cu respectivul, l-am salutat politicos si i-am intins mana sa dam ‘noroc, iar el cu o greata de periferie mi-a zis ceva de genul: dar ce intinzi mana, esti cumva seful meu? e limitat nu-l luati in seama abia astept sa zboare din bacau, nu merita nici un sprijin.

  2. domnule reporter, eu zic ca e mai bine sa va puneti bine cu Panait, nu de alta dar omul are niste aptitudini sportive. si aici nu ma refer la fotbal ci la kick box. PRIETENELE stiu de ce…

  3. ce tot il bagati in seama atata pe acest Panait care nici macar nu a jucat fotbal si se crede si el un Mourino….e un nimeni….de fapt e doar un fitos care face fite de Bucuresti(”eu am venit de la Rapid ,ba , prostilor”)….bine faceti , ca nu merita sa-i pronuntati numele….

  4. nu inteleg articolul asta…tot spuneti ca Panait face si drege… nu cred ca am vazut un alt site care sa scrie atat despre caracterul unei persoane si nu despre echipa…despre alti antrenori nu am vazut sa scrieti, ca sunt niste persoane exceptionale sau invers, arogante, v-ati gasti sa criticati un om la nesfarsit…am inteles, este arogant si cum mai vreti voi, dar ce legatura are asta cu performantele echipei? Asa cum s-a scris in articol ”Prin urmare, Bacăul Sportiv nu va mai publica niciun material care să facă referire la persoana antrenorului ”…eu stau si va intreb, cine va pune sa scrieti despre persoana lui si nu despre echipa??? Eu inteleg ca sunteti fani FCM, dar este chiar pe fata, incercati sa demoralizati un om si sa-i puneti toata lumea in cap…asta este sensul articolelor de genul asta!

  5. mai si mintiti ”Asta, probabil ca mulţumire pentru maniera în care fost tratat, adică fără a-l implica în scandaluri şi cu respect”….ce respect i-ati aratat voi acestui om? sa va reamintesc articolul trecut? In care ati facut atata caz pt ca s-a asteptat 20 min dupa el…omul este antrenor, prima datorie a unui antrenor, dupa un meci, este sa mearga la vestiare si sa vb cu echipa lui, nu sa se grabeasca sa va dea voua interviu…clar? Invatati voi sa respectati munca unui om pt ca acel om sa va respecte la randul lui, munca.

  6. Nu ar fi nicio problema daca domnul Panait ar fi angajatul unui club privat. Pana una alta, aceasta echipa este finantata de Consiliul Local Bacau (bani publici) si nu ar strica mai multa transparenta si comunicare.

  7. Ciprian Panait nu are nevoie de avocaţi de conjunctură, care recită la nesfârşit poezia cu „vă pune cineva să scrieţi”. Un astfel de raţionament nu denotă decât existenţa unor idei fixe şi totalmente eronate. De altfel, am avut o convorbire lămuritoare cu managerul Sport Clubului, care şi-a exprimat regretul pentru cele petrecute. Deşi eroarea nu i-a aparţinut, Ciprian Panait şi-a asumat responsabilitatea, gest absolut lăudabil.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.