Ştiinţa Municipal Bacău la Jocurile Mondiale Interuniversitare de la Valencia. Băcăuancele au întâlnit în primul joc din grupe reprezentata gazdelor, University Cardenal Herrera, căreia i-au administrat o corecţie severă, voleibalistele spaniole izbutind să facă doar un punct în primul set! A fost, probabil, şi o „pedeapsă” aplicată ţării gazdă pentru organizarea destul de precară a competiţiei.
Marţi seara, Ştiinţa a învins reprezentanta Italiei, Universita Cattolica Del Sacro Cuore, tot în trei seturi, (la 5, la 10 şi la 6) urmând ca în zilele următoare să întâlnească reprezentantele Albaniei şi Belgiei.
Echipa standard a Ştiinţei Municipal Bacău: Polishchiuk, Elisei, Anghel-Faleş, Iosef, Bunea, Herlea. Libero – Manu.
„Eu zic că avem o grupă accesibilă, care ne permite să accedem în fazele finale şi sper să aducem din nou Cupa în România, la Bacău”, a declarat antrenorul Melu Manta.
Referitor la meciurile din prima zi, tehnicianul băcăuan a spus: „Echipa s-a mişcat bine, conform celor stabilite la antrenamente şi suntem mulţumiţi de acest început”.