Aproape 100 de spectatori au respirat vineri aer de liga a III-a fotbalistică, împreună cu liderul seriei I, FCM Bacău şi „studenţii fotbalişti” ai Galaţiului. Spectatorii prezenţi în tribunele sinteticului de la „Siderurgistul” nu au motive să regrete că au lăsat din timpul lor două ore pentru a asista la meciul dintre cele două echipe.
Meciul a fost echilibrat, cu destule situaţii de poartă şi fără momente moarte, specifice fotbalului din ligile inferioare. Băcăuanii au început meciul tare, dorind să se impună încă de la început, tactică ce a dat roade pentru că, în minutul 17, echipa lui Gheorghe Poenaru a deschis scorul prin Doboş, care a prins un şut de senzaţie de la aproape 20 de metri, mingea a lovit bara stângă a porţii lui Stoica, după care a ricoşat în plasa din partea dreaptă a porţii gălăţenilor.
După marcarea golului, elevii lui Poenaru au încercat să dea lovitura de graţie, dar Stoica, portarul „studenţilor”, s-a opus în dese rânduri torpilelor lui Doboş&comp.
După pauză, „studenţii” au ieşit mai motivaţi de la cabine, iar în minutul 47, nou intratul Francis (introdus la pauză de Damian Bancilă) a trimis din afara careului, de la aproape 18 metri, un şut centrare care … s-a scurs în poartă, sub privirile portarului Stamatin, spectator la execuţia lui Francis. Băcăuanii nu s-au împăcat cu egalul, antrenorul Gheorghe Poenaru s-a dovedit şi el inspirat la schimbări şi în minutul 50 l-a înlocuit pe Menghia cu atacantul Curiliuc, cel care, în minutul 67, a speculat o gafă uriaşă a fundaşilor centrali gălăţeni şi a trimis mingea în poartă, cu toată opoziţia lui Stoica. La 1-2, Poli a încercat egalarea, dar apărarea dirijată de fostul jucător de Liga I Ştefan Apostol a rezistat şi FCM Bacău rămâne lider în seria I a Ligii a III-a.
Pe lângă cei aproape 100 de gălăţeni prezenţi pe stadionul „Siderurgistul”, la meci a asistat şi un grup de 8 suporteri veniţi de la Bacău, foştii „Tauri Furioşi”, acum FCM 1950 Bacău, care şi-au încurajat frenetic echipa, iar după fiecare gol marcat şi la finalul meciului, au trimis „urări de bine” către edilul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, cel care a decis retrogradarea FCM-ului din liga a II-a.
FCM BACĂU: Stamatin – Codreanu, Lozneanu, Ursu, Eudean – Lipovanu (min. 90+1 Bursuc), Apostol (min. 84 Mihălăchioaie), Menghia (min. 50 Curiliuc), Doboş – Boghian, Luncanu (min 65 Apostu). Antrenor: Gheorghe Poenaru.
Text şi foto: SportGalaţi.