Asociația Județeană de Handbal Bacău a dat startul unui proiect destinat cluburilor de juniori de pe raza județului nostru. Campania, desfășurată în parteneriat cu asociația Elite Sport, are în vedere susținerea activității sportive prin distribuirea de materiale didactice și accesorii pentru antrenament către echipele juvenile de handbal. Primele beneficiare au fost grupele de junioare (2, 3 și 4) de la Clubul Sportiv Școlar Bacău (antrenor Georgiana Vîntu, director Marius Căpușă), care au primit mingi de joc și reboundere, după care s-a mers în vizită la Clubul Sportiv Orășenesc Buhuși (antrenor Mirela Popa, director Elena Teslariu) cu accesorii sportive (jaloane cu suport, scărițe, copete, maieuri de departajare, cercuri de antrenament, rebounder) și un kit de minihandbal.
Ne bucurăm că avem posibilitatea să sprijinim copiii care își doresc să facă sport, mai ales în această perioadă grea, cu pandemia de coronavirus. Ne-am gândit să-i ajutăm cu materiale sportive astfel încât să se pregătească în condiții cât mai bune. Ne-am bucurat să-i găsim muncind, în sală sau pe stadion, și îi felicit pentru faptul că și-au rupt din timpul lor liber ca să se antreneze în această perioadă. Faptul că muncesc din greu la antrenamente ne arată că își doresc să practice acest sport minunat care este handbalul. Gabriel Armanu (președinte AJH Bacău)