CSM Bacău câștigă clar la Oradea în Cupa României

Victorie concludentă și reconfortantă pentru handbaliștii de la CSM Bacău în șaisprezecimile de finală ale Cupei României. Concludentă, deoarece băieții pregătiți de Eden Hairi au tratat jocul cu seriozitate și au pus piciorul în prag de la început în fața unei echipe neînvinse în eșalonul secund. Reconfortantă, fiindcă vine cu câteva zile înaintea unui meci important, cu o contracandidată la evitarea retrogradării, HC Buzău, partidă la care băcăuanii își doresc cu ardoare să obțină prima victorie în fața propriilor suportari, sâmbătă, de la ora 17.

Revenind la partida de la Oradea, băcăuanii au condus din primul minut, au fost egalați o singură dată, la 1, și nu au dat semne de slăbiciune atunci când gazdele s-au apropiat la două lungimi (4-6 și 5-7). Dincolo de evoluțiile consistente ale întregii echipe, sunt de remarcat prestația foarte bună a lui Mihai Cotinghiu, paradele spectaculoase ale lui Richard Freiwald și, nu în ultimul rând, debutul cu gol al juniorului Andrei Totoi. De altfel, antrenorul orădenilor, George Tăutu, a recunoscut după meci neta superioritate a formației pregătite de Eden Hairi. După cum spuneam, pentru CSM Bacău urmează un meci de care pe care cu echipă aflată deasupra ei în clasament (locul 10, cu 6 puncte), pregătită de cel care a obținut trei titluri de vicecampion cu Știința Municipal Dedeman Bacău, Eliodor Voica. Un meci la care suporterii băcăuani trebuie să umple sala și să ”îmbrace” tricoul cu numărul 8, împingându-și favoriții spre victorie.

CSM Oradea – CSM Bacău 22-35 (10-18)

Oradea: Marchiș, Ene, Duma – Liberț 8, Munea 7, Radu 2, Munteanu 2, Pomian 1, Crăciun 1, Bondor 1, Cîrchea, Mihăilescu, Sabău, Szilagyi, Criste. Antrenor: George Tăutu.

Bacău: Tamaș, Freiwald – M. Cotinghiu 8, Tudorancea 5, Păunică 4, Anton 4, Gal 2, Tărîță 2, G. Cotinghiu 2, Bologa 2, Păunescu 2, Dascălu 2, Totoi 1, Dima 1, Juverdianu. Antrenor: Eden Hairi.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.