Fotbal, Liga a II-a / Aerostar Bacău – ASU Politehnica Timișoara 1-2 (0-1)

Aerostar Bacău n-a găsit drumul spre victorie nici în etapa a cincea, ba, mai rău, a înregistrat al treilea eșec consecutiv pe teren propriu. Optimismul băncii tehnice bănățene de dinaintea partidei a avut acoperire în joc, oaspeții (susținuți în permanență de o frumoasă galerie, formată din 30 de suporteri) evoluând mai bine și obținând o victorie meritată. După ce a zguduit transversala în minutul 36, cu un șut de la 16 metri, Bozian a deschis scorul în ultimul minut al primei reprize. Atunci, vârful oaspeților a șutat de la circa 10 metri lateral stânga, mingea l-a lovit pe Ichim și a luat o traiectorie înaltă, care l-a păcălit pe Hărăguță.

La doar opt minute după pauză, oaspeții și-au dublat avantajul: Vidrășan a zburdat pe aripa stângă, a întors balonul în careu, de unde Bozian, singur-singurel, a îndeplinit o simplă formalitate. La 0-2, Cristi Popovici l-a introdus pe Chirilă în locul lui Adăscăliței, iar gazdele au început să pună probleme pe faza de atac, reușind să înscrie în minutul 64: Sahru a centrat din banda dreaptă, iar Vraciu a reluat frumos, cu capul, aproape de vinclu, în dreapta lui Murariu. Chiar dacă au încercat să pună presiune pe adversari în finalul jocului, băcăuanii n-au mai reușit să înscrie în fața unei defensive avându-i ca piloni pe experimentații Scutaru și Mera.

Astfel, ”aviatorii” nu reușesc să câștige în fața propriului public și se pare că elevii lui Cristi Popovici nu se simt deloc confortabil pe teren propriu, de parcă nu avioanele, ci o sabie imensă plutește deasupra stadionului. În orice caz, pentru Aerostar urmează o deplasare de foc la ”U” Cluj.

Aerostar: Hărăguță – Mihălăchioae, Al. Ichim, Florescu, Chirilescu – Roșca (min. 46 Sahru), Adăscăliței (min. 57 Chirilă), Căinari, Hurdubei (min. 71 Fl. Istrate) – Vraciu, Buhăcianu. Antrenor: Cristian Popovici.

ASU Poli: Murariu – Bilia (min. 71 Nicolescu), Scutaru, Mera, Cherecheș – Schieb, Vidrășan, Ignea, Plămadă (min. 64 Bedea) – Bozian, Velici (min. 84 Lazea). Antrenor: Cosmin Petruescu.

7 comentarii la „Fotbal, Liga a II-a / Aerostar Bacău – ASU Politehnica Timișoara 1-2 (0-1)”

  1. Sunt praf!Eu nu inteleg de ce nu joaca Pavel,care mi se pare un jucator bun.Sunt foarte crispati,tematori,defensivi.Se pare ca nu o sa avem fotbal prea curand in Bacau..Bine ca se poate la Snagov,Mioveni si prin alte comune si sate de prin tara..La noi,ca la noi!

  2. Ne batem cu Balotesti, Braila, Metaloglobus, ACS Poli, Farul, poate chiar si Dacogetica si Oradea la retrogradare. Obiectivul declarat de Damaschin in conferinta aia de presa e fantezist. Nu terminam in prima jumatate a clasamentului nici daca luam 6 puncte la victorie si 4 la egal. Inexplicabil e faptul ca mai bine de jumatate de echipa sunt jucatori care erau titulari la SC Bacau in 2015-2016. Echipa de atunci cum putea sa termine pe locul 4 parca in Liga a 2-a, sa bata CSU Craiova si Rapid? Intr-adevar, erau 2 serii atunci, dar chiar atat de mare sa fie diferenta? Diferenta dintre lotul de acum si cel de atunci e la fundasii centrali , unde in locul lui Burca si Ursu au venit Ichim ( o caruta de meciuri in Liga 1 ) si Mihaes, care poate ca e mai bun decat era Burca la SC.

    Inexplicabil e si faptul ca joaca mult prea ,,cu fundul in poarta”, si se trezesc abia dupa ce iau un gol sau doua. Pai in maniera asta sa ne asteptam sa plecam cu ,,Manita” de la Cluj ?

  3. Chiar nu stiu daca de data asta meciul de Cupa a avut vreo influenta. Candva se resimtea oboseala la 3 zile de la un alt meci…

  4. S-a ridicat si nivelul ligii 2, plus ca au mai venit 4 echipe din liga 1, ramanand acolo doar 14. Si au mai imbatranit si vechii jucatori. E clar ca mai trebuie o infuzie, dar si o limpezire a jocului, mergandu-se pe o circulatie mai rapida a mingii si eficienta la poarta.

Dă-i un răspuns lui cornel Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.