Voleiul juvenil băcăuan a înregistrat o nouă performanță notabilă la finele acestei săptămâni. Echipa CSS Bacău, pregătită de profesorii Eusebiu Țurcanu și Ionuț Vasluianu, a participat la turneul final al Diviziei Speranțe masculin, care a avut loc la Botoșani. Băcăuanii s-au clasat pe locul al treilea în grupă după două înfrângeri (cu CSS Tulcea și CSS Blaj) și o victorie, cu Titanii București. În turneul pentru locurile 5-8, CSS Bacău a învins cu 3-0 pe CNNT Craiova și cu 3-1 pe CTF Mihai I București, ocupând în final un onorant loc 5. Lotul participant la turneul final: Rareș Bibire, Bogdan Prisăcaru, Tudor Munteanu, Teodor Mancaș, Ștefan Cruceanu, Ștefan Văduva, Andrei Pînzariu, George Petrache si Andrei Verbuță. Felicitări !