Volei feminin, Divizia A1 / Știința Bacău – CSM Târgoviște 2:3 (24, -13, 23, -18, -13)

Nu mai e nicio noutate că un meci dintre Știința și Târgoviște ține cu sufletul la gură publicul mai bine de două ceasuri. Acel 3-0 reușit de băcăuance în tur sub Turnul Chindiei pare că a fost doar excepția care confirmă regula. În săptămâna în care ambele echipe au pierdut calificarea în sferturile Cupei Challenge după eșecuri pe teren propriu, Știința și CSM Târgoviște au oferit un meci pe cinste sâmbătă seara. Poate doar cu ceva prea mulți nervi pe băncile tehnice.

”Studentele” au luat primul set în prelungiri, după ce au punctat de 16 ori cu atacul și de 4 ori cu blocajul, parțialul fiind încheiat chiar de un blocaj reușit al tandemului Faleș – Cazacu. A urmat un set adjudecat categoric de oaspete, dar Știința a luat din nou conducerea, după un nou parțial pe muchie de cuțit, încheiat de două atacuri reușite ale Loredanei Filipaș. Dâmbovițencele, cu o Milagros Collar în zi de grație (35 de puncte !!!), au trimis partida în tie-break, chiar dacă au pierdut-o pe una din cele mai bune jucătoare, centrala Hroncekova, accidentată. Băcăuancele au condus cu 12-10 în decisiv, însă, după aceea, n-au mai pus mingea jos, iar oaspetele au valorificat prima minge de meci, printr-un atac necruțător al braziliencei Souza-Ziegler.

A fost victoria echipei cu jucătoare mai valoroase, cu o bancă mai lungă și cu procentaje mult mai bune. E greu să emiți pretenții când o principală are 14% atacuri reușite și face un punct cu blocajul în 5 seturi, sau când trăgătoarele au procentaje de 23 și 26 la sută. Pentru Știința Bacău urmează o săptămână cu 3 meciuri pe teren propriu: marți, de la 0ra 14,  cu CSU Medicina Tg. Mureș, joi, de la ora 14, cu U Cluj și duminică, de la ora 14.45, cu Volei Alba Blaj.

Știința: Kapelovies 1 punct (Ciocian 4), Rogojinaru 19 (Filipaș 7), Faleș 15, Sipoș 3 (Djuric), Cazacu 11, Lupa 9 (Radu), Albu (Ciucu) – libero. Antrenori: Florin Grapă, Aurel Cazacu.

CSMT: Calotă 2 (Smith), Collar 35, Otasevic 15, Hroncekova 8 (Marciu 5), Trică 18 (Roșca), Fairs 3 (Souza-Ziegler 10), Durr – libero. Antrenori: Guillermo Naranjo Hernandez și Akis Efsthatopoulos.

3 comentarii la „Volei feminin, Divizia A1 / Știința Bacău – CSM Târgoviște 2:3 (24, -13, 23, -18, -13)”

  1. Fara vlaga, Fara orizont, din nou multe greseli(mai mereu de ani si ani de zile) atacuri stereotipe(mai ales Lupa-vezi ultima minge si nu numai ,cand in loc sa ataci preferi sa „pui”mingea LA o echipa care a natural podeaua ultimile 2 seturi ).totusi… Mai multe implicare si determinare HaiFetelor! Hai Stiinta!!!

    1. MERY, DE CE NU VREI SA ANTRENEZI TU FETELE (ANI SI ANI DE ZILE) SA AIBA SI ELE VLAGA SI ORIZONT SI SA NU MAI FACA GRESELI???

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.