Aerostar a câștigat categoric derby-ul de vineri după-amiază cu Csikszereda și s-a instalat provizoriu în fruntea seriei I. Băcăuanii au obținut o victorie meritată, după o primă repriză excelentă, în care au fructificat toate șansele de gol, și o a doua în care, deși au evoluat cu un om mai puțin, au conservat fără mari probleme rezultatul. De partea cealaltă, titularii harghitenilor au evoluat mult sub ceea ce arătaseră rezervele cu o lună în urmă în cupă.
”Aviatorii” au deschis scorul în minutul 12, când Artenie a obținut o lovitură liberă, tot el a centrat, iar Vraciu a înscris cu capul din 6 metri. Un minut mai târziu, oaspeții au avut șansa egalării și unica lor ocazie din prima repriză, dar Soufiane a trimis peste din 6 metri. În minutul 18, Vraciu a primit un cadou-surpriză de la portarul Nagy, care a degajat în picioarele vârfului băcăuan, iar acesta nu a ratat ocazia să facă ”dubla”. S-a făcut 3-0 cu 8 minute înainte de pauză, când Artenie a centrat perfect din corner, iar ”căpitanul” Mihăeș a catapultat balonul în plasă cu o lovitură de cap din marginea careului mic. La 4 minute după pauză, Istrate a văzut al doilea galben după o ținere de tricou, Tudorache a lovit bara în minutul 55, pentru ca, pe final, Hărăguță să se remarce și să mențină scorul de forfait.
Aerostar: Hărăguță – Honea, Mihăeș, Mihălăchioae, Oanea – Istrate, Ichim (88 Strat), Chirilă (90 Dima), Artenie (68 Sahru) – Tudorache (71 A. Pavel), Vraciu. Antrenor: Cristian Popovici.
Csikszereda: Nagy – Csiszer, Benko (66 Csiki), Lorincz, Locotus – Jakab (46 Hodgyai) – Pal (66 Majzik), Savin, Soufiane (46 Eder), Gyorgyi – Bajko. Antrenor: Laszlo Balint.
Arbitru: Andrei Moroiță (Ploiești). Asistenți: Ștefan Călărașu (Câmpina) și Doru Nicolae Petre (Bucov – PH).
În etapa viitoare, Aerostar va evolua în deplasare, la Olimpic Cetate Râșnov.
Clasamentul Adevarului:
1.M.Ciuc +7
3. Aerostar +6
4. Otelul +3
5. Rasnov +3
6. Roman +2
7. Liesti +1 (cu 6 puncte penalizare, de la +7)
8. Tg-Secuiesc 0
9-10. Focsani -2
Radauti -2
…
Harman, M.Ciuc si Liesti au obtinut cate 3 puncte foarte usor in deplasare, la Pascani, respectiv (urmatoarele doua) Metalosport Gl., echipe fara nici un punct. Si Otelul a facut egaluri in deplasare, la Focsani si Darabani, ca si Aerostar.
La urmatoarea neprezentare, Metalosport Gl. va fi exclusa, iar punctele pe care le-au castigat echipele cu Metalosport vor fi scazute. In Clasamentul Adevarului, astfel, vor pierde cate 3 puncte: M. Ciuc, Rasnov, Roman, Liesti.
Harmanul, in afara victoriei in deplasare la Pascani, a mai obtinut o alta victorie usoara, in deplasare la Odorheiu-Secuiesc.
Clasamentul Adevarului:
1.M.Ciuc +7
2. Aerostar +6
3. Harman +4
4. Otelul +3
5. Rasnov +3
6. Roman +2
7. Liesti +1 (cu 6 puncte penalizare, de la +7)
8. Tg-Secuiesc 0
9-10. Focsani -2
Radauti -2
Comisiei de Disciplină şi Etică din cadrul Federației Române de Fotbal a ridicat penalizarea impusă grupării gălățene de Liga a III-a Sporting Liești. După câteva amânări Comisia a acceptat cererea de revizuire a deciziei depusă de clubul gălățean, conform anunțului făcut de FRF. Actuala ediție a Ligii a III-a a fost începută de Sporting Liești cu o penalizare de șase puncte din partea FRF, din cauza unei datorii către un alt club gălățean de Liga a III-a, Metalosport.
Metalosport, clubul gălățean de Liga a III-a a fost amendat cu 210 lei pentru neprezentarea de la jocul cu Olimpic Cetate Râșnov din etapa a VI-a.
Clasamentul Adevarului:
1. M.Ciuc +7
2. Liesti +7
3. Aerostar +6
4. Harman +4
5. Otelul +3
6. Rasnov +3
7. Roman +2
8. Tg-Secuiesc 0
9-10. Focsani -2
Radauti -2
…