Un alt component de bază al dublei campioane naționale de juniori I este Vlăduț Rusu. Portarul naționalei de juniori și-a confirmat în mai multe rânduri valoarea, inclusiv în partidele de seniori din eșalonul secund, fiind un specialist al apărării aruncărilor de la 7 metri.
Sunt fericit pentru modul în care am terminat junioratul. În 5 ani, am obținut 3 medalii de aur și 2 medalii de argint pentru Bacău. Îmi amintesc cu zâmbetul pe buze de momentul în care am ajuns la Bacău, locul unde am simțit că iubesc handbalul. Despre acest ultim turneu final de juniori, pot spune că am avut emoții, chiar dacă aveam tot ce ne trebuie pentru a pleca cu medalia de aur la gât. Prin dăruire și forța grupului am reușit să ne îndeplinim obiectivul. Pentru viitorul apropiat, îmi doresc sa rămânem același grup unit, să urcăm din nou handbalul băcăuan pe prima scenă. Publicului băcăuan îi lipsesc acele momente de bucurie trăite astfel și de mine în tribuna Sălii Sporturilor. Acum, îmi doresc să trăiesc acele momente din poarta băcăuană. Nu în ultimul rând, un vis de-al meu este să fiu prezent în poarta României la un Campionat Mondial. Vreau să le mulțumesc antrenorilor care au avut încredere în mine și, nu în ultimul rând, familiei mele care mereu m-a susținut și a avut încredere în ceea ce fac.