Volei feminin / Știința Bacău s-a calificat în finala Cupei României !

Stiinta Bacau - CSM Targoviste 18Într-un peisaj mai degrabă cenușiu al sportului băcăuan, voleibalistele Științei Bacău, avându-l la timonă pe unicul Florin Grapă, reușesc o nouă performanță care ne face să fim mândri: calificarea în finala Cupei României. Chiar dacă tonul poate părea ușor exaltat, nu trebuie să uităm că echipa băcăuană a eliminat în semifinale o grupare cu un buget sensibil mai mare, deținătoare a Cupei și a Supercupei României.

După victoria în 4 seturi obținută pe teren propriu, ”studentele” au tranșat soarta calificării în 55 de minute, atât cât au durat primele două seturi ale returului de la Târgoviște. Știința a câștigat primul parțial la 22, după ce a condus cu 16-10 și a fost egalată la 20. În cel de-al doilea set, băcăuancele au condus în permanență, având 8-2, 16-7 și 19-11, gazdele s-au apropiat la 15-19, însă elevele profesorului Grapă s-au impus categoric, la 18.

Având calificarea în buzunar, ”studentele” au lăsat garda jos și au fost egalate, însă, pentru a o savura din plin, și-au adjudecat tie-break-ul și au eliminat-o pe CSM Târgoviște cu două victorii. Astfel, Știința are 3-0 în confruntările directe din acest sezon și sperăm să facă 4-0 luni, în campionat.

”Fetele noastre s-au mobilizat exemplar, cred că au făcut un meci mai bun decât cel din tur, de la Bacău”, ne-a declarat antrenorul Florin Grapă.

CSM Târgoviște – Știința Bacău 2:3 (-22, -18, 26, 18, -11)

CSM (9 puncte din serviciu, 57 atac, 7 blocaje, 31 erori adversar; 11 servicii greșite): Brcic 1 punct, Collar 10, Ivanof 5, Sobo 2, Ikic 9, Trică 4, Cebic – libero. Au mai jucat: Calotă 2, Klisura 20, Mitrănescu 9, Marciu 11. Antrenor: Dragan Nesic.

ȘTIINȚA (14 puncte din serviciu, 53 atac, 17 bocaje, 25 erori adversar; 10 servicii greșite): Zburova 1, Perovic 17, Faleș 12, Otasevic 10, Rogojinaru 12, Cazacu 6, Albu – libero. Au mai jucat: Miclea 6, Radu 10, Bălțatu 6, Sipic 3, Filipaș 1. Antrenor: Florin Grapă.

Finala Cupa României se va disputa între Știința Bacău și Volei Alba Blaj, în manșă unică, pe 30 aprilie, într-o locație ce urmează a fi stabilită de Federația Română de Volei.

3 comentarii la „Volei feminin / Știința Bacău s-a calificat în finala Cupei României !”

Dă-i un răspuns lui Silviu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.