Handbal masculin, Divizia A / HC Dobrogea Sud II – CSSM Bacău 35-31 (13-15)

hc-dobrogea-sud-ii-cssm-bacau

Dacă anul trecut visam să ne batem de la egal la egal cu Čutura și compania, iată că în acest sezon nu-i mai putem bate nici pe ”sateliții” constănțenilor. E drept că dobrogenii (care au utilizat doar 8 jucători pe durata partidei), pregătiți de Aleksandar Adzic, au aliniat o formație plină de jucători cu experiență în primul eșalon, golgeterul acestora fiind chiar ex-băcăuanul Moisă, cu 9 goluri marcate. Băcăuanii au condus timp de aproape 40 de minute, după care gazdele au preluat conducerea și n-au mai cedat-o până la final. Să mai notăm că s-au dictat 6 eliminări de 2 minute (câte 3 de fiecare parte) și 5 aruncări de la 7 metri – 1 gazdelor și 4 oaspeților.

CSSM Bacău a evoluat în alcătuirea: Daniel Bobeică, Vlăduț Rusu, Richard Freiwald – Mihai Cotinghiu (11 goluri), Robert Gal (5), Gabriel Dumitriu (4), Ionuț Broască (4), Dragoș Hanțaru (3), Ionuț Atănăsoaei (2), Alexandru Juverdianu (1), Maxim Oancea (1), Ionuț Uruianu. Antrenor: Gabriel Armanu. Băcăuanii au 2 victorii din 5 jocuri, iar în etapa viitoare vor juca acasă cu Atletico Alexandria.

Foto: facebook CSSM Bacău handbal

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.