Voleibaliștii de la Știința Bacău au debutat sâmbătă în noul sezon fără să fi disputat măcar vreun joc de pregătire în noua formulă. Echipa băcăuană are în sextetul de bază un singur jucător din sezonul trecut (Vițelaru), însă e clar că cei veniți în această vară reprezintă plusuri. În jocul Științei s-a văzut că nu a făcut multe antrenamente în formula de bază, poate de aceea e bine că băcăuanii au avut parte de un meci de cinci seturi, care va fi urmat de un alt joc de cupă, sâmbăta viitoare, tot acasă, cu Tricolorul Ploiești.
Indiscutabil, marele câștig al grupării băcăuane este universalul maghiar Krisztian Csoma, care a făcut aproape 30 de puncte cu un atac devastator și un serviciu extrem de dificil. Deși nu se ”simte” încă așa cum ar trebui cu noii colegi, ridicătorul sârb Ivkovic este și el un jucător valoros, cu un aport foarte consistent și la blocaj. Remarcabili au fost și ceilalți ”studenți” – liberoul Ghimeș, centralii Voinea și Cimili, secunzii Vițelaru și Someșan. Evident că pentru Divizia A1 va fi necesar un joc mai bun, dar semnele sunt bune.
În ce privește partida cu Dinamo, oaspeții și-au adjudecat primul set la 22, grație unui serviciu mai bun, după ce băcăuanii au condus până la al doilea time-out tehnic. Știința a intrat foarte bine în setul secund, datorită serviciilor lui Someșan și Csoma, a condus de la un capăt la altul și s-a impus fără drept de apel. Același aspect l-a avut și setul al treilea, cu Csoma irezistibil în atac, iar ”studenții” au luat conducerea la seturi. Setul patru a fost echilibrat, la 17-17 arbitrii au decis două mingi controversate în favoarea dinamoviștilor, iar bucureștenii au egalat situația, trimițând meciul în tie-break.
Băcăuanii au început prost setul decisiv, greșind primele trei servicii. Cu toate astea, gazdele s-au desprins la 9-6 după un serviciu bun al lui Ivkovic și un blocaj. Dinamo a revenit și a luat conducerea cu 12-11 după un as al lui Bălan, banca tehnică a Științei a cerut time-out, băcăuanii au punctat de două ori consecutiv și a fost rândul bucureștenilor să ceară timp de odihnă. Partida a fost decisă, în cele din urmă, de un atac în bandă al dinamoviștilor, puținii (din păcate) spectatori aplaudând în picioare evoluția ambelor echipe, care au oferit un joc spectaculos, ce a onorat debutul sezonului oficial.
ȘTIINȚA: Ivkovic, Csoma, Cimili, Voinea, Vițelaru, Someșan, Ghimeș – libero. Au mai jucat: Sărăcuțu, Todoruț, Purice. Antrenori: Corneliu Păduraru și Eusebiu Țurcanu.
DINAMO: Manda, Drăgușin, Mureșan, Șoloc, Chițigoi, Bălan, Călin – libero. Au mai jucat Harbuz și Ion-Velicu. Antrenor: Daniel Rădulescu.