Sala Sporturilor din Bacău va fi gazda turneului de calificare în Divizia A1 de volei masculin. La turneu vor participa Știința Bacău, Steaua București (calificate din seria Est a Diviziei A2), CSU Vest Timișoara și CSM Câmpia Turzii (din seria Vest). Arbitrii desemnați să împartă dreptatea la baraj sunt Ioan Bârsan (Iași), Cristian Botezatu (Piatra Neamț), Cristian Serei și Dinu Olăhuț (ambii din Baia Mare). Aceștia vor fi supervizați de însuși președintele Federației Române de Volei, Gheorghe Vișan. În urma ședinței tehnice, care s-a desfășurat joi seara, a fost stabilit și programul meciurilor (toate vor fi livescore pe site-ul nostru):
Vineri, 13 mai
15.00: Steaua București – CSM Câmpia Turzii
17.00: Știința Bacău – CSU Vest Timișoara
Sâmbătă, 14 mai
15.00: CSU Vest Timișoara – CSM Câmpia Turzii
17.00: Știința Bacău – Steaua București
Duminică, 15 mai
10.30: Steaua București – CSU Vest Timișoara
12.30: Știința Bacău – CSM Câmpia Turzii
Primele două clasate vor obține promovarea în Divizia A1.