Băftoși / Sport Club Bacău – Rapid CFR Suceava 1-0 (0-0)

Sport Club Bacau - Rapid CFR Suceava 1Fotbaliștii pregătiți de Cristian Popovici nu vor mai avea dreptul să se plângă de ghinion o lungă bucată de timp de-acum încolo. Sport Club Bacău a câștigat cu șansă un meci în care oaspeții au avut două bare și au fost mai proaspeți. Deși au început partida de pe ”Letea” cu 8 modificări față de etapa precedentă, sucevenii au controlat prima repriză, una destul de anostă de altfel, având și unica ocazie a primului mitan. În minutul 34, Golofca l-a deposedat ușor pe Sascău, a pătruns în careu, a șutat în diagonală, însă mingea a lovit bara din dreapta a porții lui Miron. De notat că, în primele 45 de minute, băcăuanii n-au șutat la poarta lui Pascal și au jucat la fel de frumos ca muzica de cămin cultural care răsună când e meci pe ”Letea”.

Cristi Popovici a făcut două modificări la pauză, trimițându-i în teren pe Dumitriu și Ignea și fața jocului s-a schimbat cumva în bine pentru gazde. În minutul 48, Dumitriu a tras primul șut al băcăuanilor, din lovitură liberă de la 25 de metri, puțin pe lângă vinclu. Sucevenii au replicat în minutul 60, când Negru a șutat peste poartă din 6 metri, după un contraatac tăios purtat de Dănilă și Golofca. Patru minute mai târziu, Vraciu a șutat mult peste poartă din mijlocul careului sucevean. Soarta meciului avea să se joace în minutul 77. La capătul unei noi acțiuni tăioase a oaspeților, mingea ajuns la același Negru, care a zguduit transversala cu un vole de la 6 metri. Mingea a ajuns apoi la băcăuani, care au declanșat contraatacul pe traseul Vraciu – Pungă – Ignea, ultimul înscriind cu un șut precis din mijlocul careului.

Sucevenii s-au aruncat în atac pe final, dar fără folos, iar punctele au intrat în contul gazdelor, care au urcat pe locul 4, însă e clar că jocul băcăuanilor suferă rău la capitolul construcție. Pentru Sport Club Bacău, urmează alte două meciuri pe teren propriu: miercuri, în Cupa României, cu CSU Craiova, și sâmbăta viitoare, în campionat, cu Gloria Buzău.

SC Bacău: Miron – Mihălăchioae, Ursu, Burcă, Sascău – Adăscăliței (75 Hurdubei) – Corban (46 Ignea), Neagu (46 Dumitriu), Pungă – Sahru, Vraciu. Antrenor: Cristian Popovici.

Rapid CFR Suceava: Pascal – Bălan, Sava, Ferariu, Semeghin – Aeroaiei, Sumănariu (66 Gheorghiciuc) – Golofca (83 Strugariu), Apostol, Dănilă – Negru. Antrenor: Bogdan Tudoreanu.

Celelalte rezultate ale etapei a IV-a: Oțelul Galați – Bucovina Pojorâta 2-1, ACS Berceni – Dacia Unirea Brăila 1-3, CS Balotești – Dunărea Călărași 1-1, Farul Constanța – Academica Clinceni 4-1 și Gloria Buzău – Rapid București 1-2. Ceahlăul Piatra Neamț a stat.

Clasament Liga a II-a, seria IEtapa a V-a (26 septembrie): SC Bacău – Gloria Buzău, Rapid CFR Suceava – Oțelul Galați, Bucovina Pojorâta – ACS Berceni, Dacia Unirea Brăila – CS Balotești, Dunărea Călărași – Farul Constanța și Academica Clinceni – Ceahlăul Piatra Neamț. Rapid București stă.

 

Un comentariu la „Băftoși / Sport Club Bacău – Rapid CFR Suceava 1-0 (0-0)”

  1. Bacaul poate compensa lipsa de valoare a jucatorilor cu jocul „din prima” si cu sistemul 1-4-4-2. Orice altceva ii dezavantajeaza si creeaza beneficii adversarului… Exersarea mai mult timp a celor amintite poate duce si la promovare si la castigarea Cupei Romaniei… E jocul Stelei din „86…

Dă-i un răspuns lui Hai Bacaul ! Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.