Atât s-a putut / HCM Minaur Baia Mare – Știința MD Bacău 27-19 (14-7)

Stiinta Bacau la Baia MareChiar dacă și-au dorit foarte mult un rezultat favorabil, handbaliștii Științei Municipal Dedeman Bacău n-au mai avut forța să lupte la intensitatea cu care o făcuseră miercuri. Băcăuanii au pierdut fără drept de apel un meci în care au jucat cu doar două viteze, singurul lucru remarcabil, în afara dorinței, fiind procentajul de 100% la aruncările de la 7 metri. A fost, însă, mult prea puțin, în condițiile în care banca scurtă a Științei și-a spus cuvântul.

Mateo Garralda a început jocul cu o linie de 9 metri formată din Rotaru, Vartic și Pinnonen (pe inter dreapta), sperând, probabil, într-un plus de viteză în fața unei apărări masive. N-a fost să fie, deși băcăuanii au fost în joc până în minutul 21, când gazdele conduceau cu 8-6. Pe final de repriză, câteva șuturi slabe și vreo 2-3 pase greșite, la care s-a mai adăugat și un 9 metri transformat direct de Sadoveac, au făcut ca echipa din Baia Mare să intre la cabine cu un avans de 7 goluri.

După pauză, băimărenii s-au desprins și la 8 goluri, însă Știința a mai avut o zvâcnire și a revenit de la 11-19 (min. 42) la 15-20 (min. 48), printr-un gol marcat de Pinnonen, după care portarul Tatai (jucător excepțional cu comportament de derbedeu) s-a îndreptat spre banca de rezerve a adversarilor, gesticulând nervos către jucătorul estonian. Mateo Garralda s-a ridicat, i-a spus să tacă și să plece la locul lui și, culmea, tot tehnicianul spaniol a fost cel căruia i s-a atras atenția. Un minut mai târziu, Tatai a apărat în fața lui Pinnonen, după care a început să zbiare ca un posedat, ostentativ, în fața jucătorului Științei. Toate astea, fără ca vreun oficial să-i spună ceva. Mai mult, la faza următoare, Tamaș a primit eliminare deși era pe bancă, pentru că a făcut un gest de dezaprobare la o decizie a arbitrilor. ”Bonus”, la următorul atac al oaspeților, s-a fluierat fault în atac la Iancu la o fază cum sunt cu zecile într-un meci.

Desigur că, chiar dacă s-ar fi apropiat la 4 goluri, este foarte greu de crezut că băcăuanii ar mai fi avut forța să revină. Înfrângerea de joi  nu are printre cauze arbitrajul, asta e cât se poate de clar, chiar dacă Mateo Garralda a primit din nou eliminare pentru proteste și e păcat că spaniolul  nu reușește să-și țină nervii în frâu. Minaur a fost echipa mai bună și mai proaspătă și a câștigat pe merit, dar ce-ar fi fost dacă miercuri se arbitra corect ? După meci, am avut onoarea de a purta un scurt dialog cu legendarul Lascăr Pană, un monument al handbalului românesc. Dumnealui a spus că joi a câștigat echipa mai bună, iar când a fost întrebat ”dar miercuri ?”, răspunsul a venit instantaneu: ”miercuri, nu”.

Sfârșit de drum în lupta pentru titlu, dar Știința continuă campionatul, urmând să evolueze pentru locurile 5-8. Duminică, de la ora 17, echipa băcăuană va juca acasă un meci extrem de interesant, cu viitoarea echipă a lui Erhan, Vartic și Carali, Dunărea Călărași.

MINAUR: Tatai, Pop – Sadoveac (6), Grasu (5), Pribanic (4), Stegavik (3), Sabou (3), Martinez (3), Eklemovic (2), Fotache (1), Bușecan, Milas, Bera, Popescu, Malmagro, Mihai. Antrenor: Lars Walther.

ȘTIINȚA: Erhan, Tamaș, Grigoraș – Bondar (7), Rotaru (3), Johannson (2), Pinnonen (2), Vartic (2), Câmpan (1), Iancu (1), Celestin (1), Carali, Păunică. Antrenor: Mateo Garralda.

Aruncări de la 7 metri (transformate): 2 (2) – 7 (7).

Minute de eliminare: 18-8.

Arbitri: Ionuț Barbu și Adrian Manafu.

6 comentarii la „Atât s-a putut / HCM Minaur Baia Mare – Știința MD Bacău 27-19 (14-7)”

  1. si de ce ne-am mai baza pe jucatori care au semnat deja cu alte echipe avand in vedere ca ori pe 5 ori pe 8 fix tot aia e ? cam aceiasi ne-au mancat al doilea meci cu minaur … de ce sa tinem jucatorii loiali pe banca ? (tamas si grigoras)

    1. Radule, parca esti din alt film. Tu n-ai aflat inca faptul ca echipa asta e ca si destramata ? Garralda putea sa plece de saptamani bune, a ramas pe banii lui sa termine campionatul. Din vara scapam de toata lumea, antrenori si jucatori, fie ca vrem sau nu. Cum anul asta l-am regretat pe Colin Voica, cel pe care toata lumea-l cerea afara anul trecut, la anul o sa fie bine daca macar vom mai avea ocazia sa-l regretam pe mediocrul dar sufletistul Garralda (adica daca vom mai avea la ce merge pe la sala, macar la meciurile vreunui rest din echipa Stiintei, incropita probabil din juniori)

  2. comentariile rautacioase deja nu-si mai au rostul, nu e Garalda de vina sau mai stiu eu care……sunt vinovati cei care i-au adus si i-au si mentinut acolo, cu sau fara garalda echipa asta trebuie sa nu moara, asta e singura problema acum.
    singurii vinovati sunt Don’Primar si neamurile….au spalat bani la greu pe spatele clubului ….timp in care jucau teatru meci de meci in tribune….
    Ei si-au urmarit doar interesele, noi am investit pasiune si atasament fata de echipa……si acum ne sunt luate si ultimele doua echipe….ultimele doua sporturi…..care ne mai faceau sa existam in tara Romaneasca pe plan sportiv….
    De ce sa-i judecam pe cei care deja au semnat cu alte echipe….oricare din noi ar fi facut la fel……ei din asta traiesc….nu pot brava in eroi….si autoritatile sa-i ignore la nesfarsit… Felicitari baieti, respect ! Forta Stiinta.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.