Răducu Tamaș: ”Joi, ne vom bate cel puțin la fel”

Raducu_TamasUnul din cei mai buni jucători ai partidei de miercuri a fost Răducu Tamaș, care a apărat nu mai puțin de 4 aruncări de la 7 metri. Iată ce a declarat portarul Științei despre meci: ”A fost un meci frumos, care cred că a plăcut publicului, chiar dacă am întâlnit aici un public ostil, sunt sigur că vor aprecia calitatea jocului. Am pierdut în ultimele 15 minute, probabil pe un fond de oboseală. Banca noastră mai scurtă a fost cheia, acolo cred că s-a făcut diferența. Cred că s-a văzut din evoluția noastră că ne-am dorit foarte mult și joi ne vom bate cel puțin la fel. ”

În privința prestației arbitrilor, Răducu a spus: ”Cu siguranță că și arbitrii au avut o influență asupra rezultatului, dar nu stau acum să acuz arbitrajul, că din cauza lor am pierdut. Ce mă deranjează pe mine e că multe din cuplurile de arbitri din România nu lasă jucătorii de pe bancă să se ridice, să aplaude și apoi să se așeze. Eu, când mă uit la televizor la Champions League, văd că se dă voie la așa ceva. De altfel, cuplurile Dinu – Din și Stark – Ștefan nu obiectează niciodată, dar când ai arbitri cum au fost cei de azi, întotdeauna se întâmplă să vină la bancă și să-ți atragă atenția să stai jos, iar asta e deranjant. În rest, nu pot  să acuz arbitrajul, pentru că nu-mi stă în fire.”

2 comentarii la „Răducu Tamaș: ”Joi, ne vom bate cel puțin la fel””

  1. Eu nu fac parte dintre suporterii foarte apropiati ai echipei, care sunt eventual amici cu unii dintre jucatorii vechi si care-i sustin neconditionat pe acestia. L-am si criticat de mai multe ori pe Raducu Tamas, dar un singur lucru nu am putut contesta, indiferent de valoarea sau forma sa de moment, anume atasamentul si daruirea lui pentru Stiinta. Daca fiecare dintre jucatorii care au imbracat tricoul echipei ar fi avut aceeasi atitudine poate istoria Stiintei s-ar fi scris altfel.
    Sper din tot sufletul ca in seara asta sa fie rasplatite, chiar daca numai moral, sacrificiile facute de toti cei care au ramas sa lupte pana la sfarsit – jucatori si antrenori.

Dă-i un răspuns lui m.s. Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.