În afara podiumului / Știința Bacău – CSM București 0:3 (23-25, 19-25, 17-25)

Stiinta Bacau - CSM Bucuresti 1După două titluri consecutive, Știința Bacău rămâne în afara podiumului Diviziei A1, consolându-se cu câștigarea Cupei României. Voleibalistele băcăuane au pierdut fără drept de apel în fața unei echipe care i-a fost superioară în primul rând la capitolele atitudine și determinare. Din acest punct de vedere, prestația unora dintre ”studente” ar trebui să le dea de gândit vizavi de ce-și doresc în continuare în carieră.

Este foarte greu de istorisit un meci pierdut de o asemenea manieră și nici n-o voi face. Trebuie punctat, însă, faptul că, în cele două partide de la Bacău din finala mică, domnișoara Ioana Baciu a realizat 13 puncte din 69 de atacuri. O fi bine pentru o jucătoare de lot național ? O altă dezamăgire a fost tot o jucătoare de națională, Sabina Moisa, care, cel puțin în partida de duminică, a clacat complet. De altfel, în afară de Alexandra Sobo și Denisa Rogojinaru, ”tămâie” e cuvântul cel mai potrivit pentru evoluția sportivelor Științei.

În rest, ar mai fi de punctat (în sens negativ) atitudinea extrem de agresivă a ambelor părți vizavi de unele erori de arbitraj, antrenorul italian al oaspetelor văzând chiar cartonașul roșu pentru injurii. În ritmul ăsta, mai avem un pic și scoatem cuțitele și pistoalele pentru a ne face singuri dreptate, și-așa am ajuns de râsul lumii cu imaginile de la Piatra Neamț și cu retragerea dinamovistelor de la finala cupei. Un alt eveniment neplăcut a fost accidentarea Kremenei Kamenova în setul al doilea, bulgăroaica suferind, probabil, o entorsă la piciorul stâng.

Cu siguranță că sezonul viitor va aduce o primenire consistentă a lotului Științei împreună cu, sperăm noi, o strategie de marketing care să promoveze echipa așa cum merită și să aducă publicul la sală.

ȘTIINȚA BACĂU – CSM BUCUREȘTI 0:3 (-23, -19, -17)

ȘTIINȚA: Rogojinaru (13 puncte), Sobo (8), Baciu (7), Radu (5), Lupu (4), Moisa (2), Albu – libero. Au mai jucat: Stoyanova (2), Badea (2), Bălțatu (1) și Novgorodchenko. Antrenor: Florin Grapă.

CSMB: Bacșiș (16), Yaneva (9), Kamenova (7), Faleș (6), Takagui (5), Gavrilescu (4), Vujovic – libero. Au mai jucat: Majstorovic (8), Trombițaș, Esdelle și Tătaru. Antrenor: Stefano Micoli.

Puncte direct din serviciu: 6-6.

Servicii greșite: 7-4.

Puncte cu blocajul: 7-9.

Puncte cu atacul: 31-40.

Arbitru 1: Darius Meșca (Ploiești). Arbitru 2: Mirel Zaharescu (Galați).

 

3 comentarii la „În afara podiumului / Știința Bacău – CSM București 0:3 (23-25, 19-25, 17-25)”

  1. desi s-a spus ca am avea un lot mai bun ca anii trecuti,din pacate,atitudinea juctoarelor a fost departe de ce trebuia.pacat.sper ca aceasta echipa sa nu aiba soarta celei de handbal feminin sau dupa cum se spune a celei de handbal baieti. Multumim Fetelor ptr atatea momente frumoase !!! Speram sa mai avem parte si de altele ! Hai Stiinta !

Dă-i un răspuns lui Octav Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.