Un meci de poveste / Știința MD Bacău – Minaur Baia Mare 23-19 (12-7)

Stiinta Bacau - Minaur Baia MareȘtiința Municipal Dedeman Bacău a răsturnat calculele hârtiei și a câștigat primul meci din play-off cu deținătoarea Cupei României. Și nu atât victoria este entuziasmantă, ci felul în care a fost obținută, la capătul unui joc în care băcăuanii au condus din primul până în ultimul minut. A fost, în primul rând, victoria apărării, acolo unde vicecampionii s-au depășit pe ei înșiși, cu o prestație aproape perfectă. Dincolo de toate acestea, handbaliștii pregătiți de Mateo Garralda (care a stat în tribună, fiind suspendat) au arătat o determinare senzațională, lăsând în multe momente impresia că ar fi în stare să muște din adversari pentru a obține victoria.

Partida a avut un început de vis pentru vicecampioni, Alin Câmpan a făcut 4-0 în minutul 8, iar Lars Walther a cerut primul time-out. N-a ajutat la nimic, defensiva gazdelor a fost impenetrabilă, Erhan a fost extraordinar, iar în minutul 18 Victor Vartic a înscris pentru un neverosimil 10-1 ! Antrenorul maramureșenilor s-a prăvălit din nou peste masa oficială aruncând disperat cartonul de time-out în încercarea de a-și resuscita echipa ce părea dintr-un alt film. De data asta a fost cu folos, fiindcă Minaur a marcat de trei ori la rând, iar la pauză Știința a intrat cu ”numai” 5 goluri avans.

Cu o apărare avansată ce i-a pus adeseori în dificultate pe băcăuani, oaspeții s-au apropiat amenințător la 13-15 în minutul 40, după golul bătrânului și valorosului Eklemovic. Purtați pe sus de un public excepțional, vicecampionii n-au acuzat șocul și au marcat de două ori la rând, prin Pinnonen și Rotaru. Pe fondul unei evoluții foarte bune a portarului băimărean Răzvan Pop, oaspeții s-au mai apropiat o dată la două lungimi în minutul 54. Cei 1300 de spectatori s-au ridicat, însă, în picioare, împingându-și favoriții spre o victorie splendidă, după o evoluție admirabilă.

După cum spunea și Sorin Bîrză la final, presiunea mare e acum pe echipa din Baia Mare, iar jucătorii băcăuani pot specula acest lucru, cu o evoluție precum cea de miercuri seara. Rămân de rezolvat doar acele momente ofensive în care apărarea avansată a adversarilor le crează mari probleme. În orice caz, atmosfera din Sala Sporturilor și evoluția băieților noștri au arătat din nou că desființarea echipei ar echivala cu o crimă. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat arbitrajul de înaltă ținută al cuplului Stark – Ștefan. În pofida unor mici greșeli, inerente de altfel, cei doi au dus la capăt impecabil un meci extrem de dificil. Să sperăm într-o delegare la fel de inspirată și la Baia Mare.

Evoluția scorului: 2-0 (min. 5), 5-1 (10), 8-1 (15), 10-3 (20), 11-5 (25), 12-7 (pauză), 13-9 (35), 15-13 (40, 45),  18-14 (50), 20-17 (55), 23-19 (final).

ȘTIINȚA: Erhan, Tamaș – Bondar (6 goluri), Rotaru (5), Vartic (5), Celestin (3), Pinnonen (2), Câmpan (1), Iancu (1), Johannson, Carali, Păunică. Antrenori: Mateo Garralda și Sorin Bîrză.

MINAUR: Tatai, Pop – Eklemovic (5), Pribanic (5), Sabou (3), Grasu (2), Malmagro (2), Fotache (1), Stegavik (1), Bușecan, Marta, Mihai, Martinez, Milas, Bera. Antrenor: Lars Walther.

Aruncări de la 7 metri (transformate): 5 (5) – 2 (2).

Minute de eliminare: 8 – 12.

Arbitri: Bogdan Stark și Romeo Ștefan.

10 comentarii la „Un meci de poveste / Știința MD Bacău – Minaur Baia Mare 23-19 (12-7)”

  1. Cu adevarat remarcabil e faptul ca baietii astia au castigat meciul in 10 jucatori de camp! Asta inseamna determinare,conditie fizica,sacrificiu! !Asta a reusit Garralda sa-i invete pana acum…daca mai erau si 2 interi de valoare…ce rost mai are sa ne intrebam?…Stiinta nu moare/Stiinta e mare! ….Va multumim!!!

  2. Pe 31 mai 1992 am fost printre cei 2000 de norocosi care au trait pe viu „cel mai frumos meci care s-a jucat vreodata” ( asa a catalogat Florin Filioreanu victoria Stiintei 25-22 cu Chimistul, in urma careia fetele au castigat ultimul lor titlu de campioane). Atunci Sechelariu a promis ca intr-un an Stiinta va fi cea mai buna echipa din lume, dar peste cateva luni campioana era practic desfiintata din cauza esecului negocierilor dintre Selena si Universitate si a pierderii finantarii promise de Seche.
    Astazi am trait din nou un meci memorabil, dar nu pentru ca Baietii ar fi castigat campionatul, ci pentru ca si echipa masculina e in pragul desfiintarii.
    Si daca acum 22 de ani o echipa campioana a murit subit, ce-ar fi ca acum o echipa pe care toti o considera moarta sa nu moara si sa devina campioana? Ar fi prea frumos, nu?

  3. In seara asta asta am fost ,din nou,extrem extrem de mandri de baietii nostri. Nu exista cuvinte care sa defineasca starea pe care acesti extraordinari sportivi si OAMENI au reusit sa ne-o ofere ! Cinste lor !!!

  4. Ce ironie:atunci s-a negociat între Seche si Universitate,
    maine se va negocia între Dedeman (sau alții) si primărie …tare mi-e frica ca rezultatul va fi același 🙁

      1. discutii au fost de la inceputul sezonului,acum poate se vor relua dupa incetarea campionatului…dar sansele sunt minime sa renunte primaria la echipa si sa o preia un privat

  5. Bucurie mare pentru mine din partea voastra a jucatorilor ati jucat cu inima multumesc inclusiv antrenorii jos palaria!

Dă-i un răspuns lui mihai Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.