Declarații după Știința MD Bacău – Minaur Baia Mare 23-19

Sorin BirzaSorin Bârză: ”A fost un meci incredibil de frumos, a fost un meci foarte tare, aș dori ca tot timpul să putem face asemenea meciuri, suntem cea mai bună apărare din Liga Națională și am demonstrat asta astăzi. Am jucat destul de bine în atac, cu momente foarte, foarte bune, au fost execuții individuale, dar și colective. Cred că victoria este 110% a băieților și a lui Mateo Garralda, care astăzi a primit o extraordinară suspendare cu 30 de minute înainte de meci. Dacă vom continua pe linia asta, s-ar putea să primească suspendare la 5 minute după ce se încheie meciul. După ce că nu mai avem de nici unele, suntem carotați pe toate fronturile, mi se pare incredibil. În momentul de față noi jucăm fără niciun fel de presiune, jucăm toate meciurile și sper să le putem aborda la fel și la Baia Mare. Mi-aș dori foarte mult să ne calificăm, să obținem o victorie acolo în unul dintre cele 2 meciuri, ceea ce ar însemna să intrăm în 1-4. Victoria de astăzi înseamnă o presiune foarte mare pe cei de la Baia Mare. Dar pentru calificare cred că avem șanse o treime și două treimi au băimărenii.”

Lars WaltherLars Walther: ”În primul rând, vreau să felicit echipa din Bacău, cred că astăzi au făcut un meci foarte bun și și-au dorit această victorie mai mult decât noi. Am vorbit mult timp după câștigarea Cupei României despre acest meci și știam că trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, deoarece dacă nu suntem 110% concentrați la fiecare meci, suntem ca celelalte echipe. Am avut probleme mari astăzi, unii jucători nu și-au asumat responsabilitatea și, pentru a fi o echipă, fiecare jucător trebuie să își asume responsabilitatea. Nu am pus probleme prea mari defensivei Bacăului și cred că a fost foarte rău pe faza de atac, am fost conduși cu 10-1, iar acest lucru nu se poate întâmpla. Sper că a fost singura dată când am văzut echipa mea jucând astfel. La 1-10, la cel de-al doilea time-out, am vorbit despre moralul jucătorilor și de faptul că trebuie să revenim și să intrăm în joc. Am crezut că putem întoarce scorul, mai ales că am fost la două goluri diferență de două-trei ori, dar în acele momente am început să facem din nou greșeli tehnice. A fost o zi în care nimic nu ne-a mers și băieții au alergat prea mult cu mingea și prea puțin fără minge. Cred că Știința a avut o viteză bună în atac,iar nouă ne-a lipsit Marius Sadoveac. Tactic am fost blocați, ei s-au apărat retras și foarte pasiv pe partea dreaptă a noastră și acest lucru ne-a creat mari probleme, deoarece a trebuit să ne concentrăm pe partea stângă și pe zona centrală. Au fost foarte multe greșeli astăzi, dar eu sper că vom juca mult mai bine meciul următor. Eu cred 100% în calificare și sunt sigur că vom câștiga ambele meciuri la Baia Mare.”

Ionut RotaruIonuț Rotaru: ”Zilele astea antrenorii noștri au depus o muncă imensă, și-au sacrificat din timpul lor liber. În seara asta, băieții au respectat întrutotul indicațiile pe care antrenorul le-a dat și a ieșit ce s-a văzut. Să iei în minutul 10 primul gol de la Baia Mare nu cred că este la îndemâna oricui, fără să umflu în pene pe nimeni. Mai avem un meci sau două, trebuie să uităm repede meciul ăsta, să rămânem cu picioarele pe pământ și să încercăm să facem un rezultat cât mai bun și acolo. Astăzi am fost la superlativ. Acum mergem mult mai optimiști la Baia Mare, cu încrederea că și acolo putem face un rezultat mare. Mulțumim încă o dată publicului, fără de care nu știu ce ne-am face. În orice situație gravă am fi, el întotdeauna ne ajută și ajută, nu cred că exagerez dacă spun că e cel mai frumos public din țară. Oamenii sunt oameni în momentele grele. Echipa asta trăiește și prin suporterii care vin meci de meci la sală, care sunt pasionali, știu și handbal, știu când să ne aprecieze, știu când să ne înjure. Îi așteptăm în continuare să fie alături de noi până la sfârșitul campionatului. Îi așteptăm cu mare drag și la Baia Mare, cred că ar fi o surpriză neplăcută pentru băimăreni având în vedere că și ei au un public vulcanic, iar pentru noi ar fi un motiv în plus să abordăm partida 110%.”

Razvan PopRăzvan Pop: ”Un meci interesant, un joc care face plăcere spectatorului, a fost un spectacol cred. Vreau să felicit publicul din Bacău, noi suntem obișnuiți să jucăm așa și chiar ne-am simțit bine cu această atmosferă. Îi respect pe toți cei care au venit la sală și susțin echipa din Bacău, care are nevoie. Băieții au arătat că nu se gândesc la bani, când e ora meciului, toată lumea joacă. Și așa suntem și noi și, cum a zis și dl. profesor, noi acasă nu avem voie să pierdem, publicul nostru este și mai și, mai avem o tribună și pe partea cealaltă și nu avem voie să facem pași greșiți. Dl. Lars Walter ne avertizase înainte de meci că n-o să joace medalia din Cupă pentru noi și s-a întâmplat cum a zis, are experiență. Tot anul acesta nu a fost ușor pentru noi, am avut meciuri grele, nimic nu am obținut ușor, așa că știm ce ne așteaptă. Am povestit și între noi că lipsa banilor poate să fie un imbold, poate să strângă echipa, exact cum s-a întâmplat aici, nici noi nu suntem la zi, dar știm că doar prin rezultate putem să-i atragem pe toți lângă noi, sponsori, comunitate, tot ce-nseamnă public și pe toți cărora le place handbalul.”

 

 

 

3 comentarii la „Declarații după Știința MD Bacău – Minaur Baia Mare 23-19”

  1. Daca jucati asa si la Baia Mare, daca veti crede in voi, daca aveti continuitate in determinare si darzenie, va veti califica mai departe!! Bacaul nu e echipa de locurile 7-8, cum Minaurul nu e de locurile 1-3. Luat om la om Eklemovic, tinut permanent sub observatie si Minaurul va claca. Ei stau in creierul Eklemovic si Pribanic. Bafta STIINTA!

  2. Nu trebuie sa uitam ca dupa jumatatea primei reprize si pana prin min. 45 nici atacul Stiintei nu a functionat – 5 goluri in vreo 30 de minute, dintre care 3 din 7 metri si o realizare individuala a lui Celestin in plina criza de inspiratie a echipei (aruncarea de la sold).
    Adica nu e suficient sa ne aparam ca niste lei, mai trebuie si solutii pentru atacurile pozitionale, ca nu vom mai avea sigur 10-1 in min 17!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.