Florin Grapă: ”La momentul acesta, eu cred că echipa din Târgoviște are prima șansă la calificare. La noi n-a mers preluarea din serviciu, în timp ce adversarele noastre au servit foarte bine față de cum o făcuseră la primul meci. De asemenea, echipa din Târgoviște a jucat mai mult cu centrul, iar cu Rucker ne-au omorât. Au un antrenor foarte bun și vă reamintesc că v-am spus că echipa din Târgoviște este una echilibrată, bună, care astăzi și-a arătat adevărata valoare. Ne va fi foarte greu la Târgoviște și cred că aici ne-am jucat calificarea.”
Dragan Nesic: ”În primul rând, a fost o schimbare de atitudine din partea noastră. Ieri am avut o atitudine negativă, lucru normal, fiindcă pentru multe jucătoare a fost primul play-off, prima ocazie de a juca la acest nivel. Sunt foarte fericit pentru jucătoarele noastre, pe care le felicit. Țin să-i felicit și pe suporterii băcăuani, care nu numai că și-au încurajat echipa, dar ne-au aplaudat și pe noi, în fond, despre asta e voleiul. Noi am servit mult mai bine, am descoperit unele zone vulnerabile la echipa din Bacău, iar asta ne-a adus calitate în joc. De asemenea, a fost important pentru noi s-o blocăm pe Baciu, care este cel mai bun universal din campionatul României, după părerea mea. Va fi greu în continuare, iar intenția mea este de a reveni la Bacău. Știu că adversarii noștri vor pregăti foarte bine următoarele jocuri, e posibil ca totul să se schimbe, dar vă repet: obiectivul meu este acela de a mai juca o dată aici, în acest oraș frumos, cu suporteri frumoși. Felicit ambele echipe pentru jocul frumos de azi, după ce, sâmbătă, Bacăul ne-a omorât.”