Cu câteva zile înainte de startul play-off-ului Diviziei A1, am stat de vorbă cu antrenorul echipei campioane despre sezonul regulat și despre ce va fi în lupta pentru titlu.
Reporter: Cum caracterizați desfășurarea sezonului regulat ?
Florin Grapă: Aș putea spune că ne-am îndeplinit obiectivul, acela de a termina primii pentru a avea în play-off mai multe meciuri pe teren propriu. Eu sper ca toată lumea să rămână conectată, deoarece lupta pentru titlu abia acum începe.
Rep.: Cum le simțiți pe fete înainte de ”dubla” cu CSM Târgoviște ?
F.G.: Parcă le-am simțit mai conectate la ultimul meci, cel cu Craiova, față de partidele cu Lugojul și cu Clujul. Fetele sunt conștiente de sarcina pe care o au, știu ce au de făcut și eu zic că vom debuta cu dreptul în play-off.
Rep.: Întâlniți singura echipă care a câștigat la Bacău în sezonul regulat și al cărei antrenor spunea, după acea victorie, că nu știe dacă se vor bate la campionat dar vor însemna ceva în Divizia A1. Iată că nu s-a înșelat.
F.G.: Așa este. Și eu am mai spus că echipa din Târgoviște e una echilibrată, bună și vom avea niște meciuri disputate, fără ca asta să însemne că ne temem. Trebuie să facem ochii mari și să fim foarte atenți, ne va fi greu, dar ce mai e ușor pe lumea asta ? Eu sper să reedităm performanțele de anul trecut.
Rep.: Vă bateți cu trei antrenori străini: doi sârbi și un italian. Cum comentați acest lucru ?
F.G.: Pe de o parte, ar putea fi o mândrie pentru mine și pentru orașul pe care îl reprezint. Pe de altă parte, e o tristețe, pentru că nu mai avem antrenori, asta e realitatea și nu mă bucură deloc acest lucru. Eu sunt un antrenor consacrat, am o vârstă și nu mai am așteptări de la cariera mea…
Rep.: Avem noi.
F.G.: Da, vă mulțumesc, dar eu sunt pe faza ”de platou”, ca să nu zic descendentă. E un semnal de alarmă pentru conducerea federației, care trebui să facă ceva. E foarte bine că vin antrenori străini care-și fac treaba, n-am nimic împotrivă, dar dacă într-o zi n-or mai veni, noi ce facem ? Rămânem fără antrenori ? E trist.
Rep.: Riscați un pronostic vizavi de numărul de meciuri în care se vor tranșa semifinalele ?
F.G.: Nu fac pronosticuri, nu contează după câte jocuri, important e să ne calificăm în finală. Și în cealaltă semifinală e posibil orice. Așa cum am mai spus, lupta pentru titlu va fi mult mai echilibrată în acest an și cu-atât mai mare ne va fi bucuria dacă vom ieși campioni.
SUCCES! si mult noroc in meciurile cu targoviste si cele care vor urma. Eu personal sunt mandru de aceasta echipa care reprezinta orasul cu brio ori unde se duc. FELICITARI d-le Grapa pentru tot ce ati facut pentru acest oras.
Stie cineva daca sunt televizate meciurile, si daca da pe ce canal?
Nu sunt televizate.