Declarații după Știința MD Bacău – HC Odorhei 20-23

Vlad CabaVlad Caba: ”A fost un meci frumos, de o calitate bună, disputat într-o atmosferă extraordinară, cu un public minunat. A fost o primă repriză foarte echilibrată, o a doua repriză pe care cred că am dominat-o noi și un sfârșit care n-a mai fost atât de dramatic ca la partida din tur, de la Odorhei. Am crescut puțin în formă, mă bucură victoria, Bacăul este o echipă foarte dificilă, foarte greu de învins, au jucat bine și îi felicit pentru modul cum au abordat partida. Mă bucur și mai mult de victoria noastră și sper s-o ținem așa pe mai departe, campionatul e echilibrat, iar orice punct pierdut sau câștigat contează în economia clasamentului. Faptul că au fost doar două aruncări de la 7 metri, ambele fiind ratate, e un amănunt interesant, dar nu cred că au fost alte situații în care s-ar fi impus acordarea unor astfel de aruncări. Oricum, eu consider că a fost un meci bun al ambelor echipe. E un campionat mai neobișnuit, iar faptul că acum suntem pe primul loc ne mulțumește, dar nu ne adoarme. Dacă-mi surâde ideea de a întâlni Știința în play-off ? Bacăul e un oraș frumos, vin aici cu mare plăcere de fiecare dată, mi-aș dori să ne revedem.”

Mateo Garralda

Mateo Garralda: ”Am jucat bine în apărare, dar în ultimele 10 minute ei au găsit soluții mai bune. Atacul nostru a avut probleme pe durata întregului joc, n-am marcat pe contraatac, iar dacă nu înscrii pe contraatac, e greu să câștigi. De asemenea, am pierdut 15 mingi, ceea ce e prea mult dacă vrei să învingi una din cele mai bune echipe din campionat.”

Vladimir RusiaVladimir Rusia: ”A fost un meci special, fiindcă am mulți prieteni la Știința. Mă bucur că am câștigat cu actuala mea echipă, dar, pe de altă parte, sunt supărat că a pierdut fosta mea echipă. Acesta e sportul și doresc echipei băcăuane mult succes în continuare. Știam că va fi un meci greu și echilibrat, mai ales că Odorheiul nu câștigase niciodată aici. Pentru Bacău e o perioadă mai grea, dar eu sper să le fie mai bine în curând și să urce în clasament unde ar trebui să fie.Nu mi-aș dori să joc cu Știința în play-off, mi-aș dori să întâlnim o echipă la care n-am jucat în trecut.”

Ionut RotaruIonuț Rotaru: ”Se poate spune că e o înfrângere dureroasă, ținând cont de faptul că ei nu mai câștigaseră niciodată pe terenul nostru. Nu am știut să gestionăm finalul de meci, ne-am grăbit puțin în abordarea fazelor de atac. În schimb, putem aprecia apărarea pe care am făcut-o astăzi, am primit doar 23 de goluri de la o echipă cu pretenții la titlu. Mai avem de lucru în atac și la capitolul mentalitate, să abordăm cu cât mai multă concentrare și seriozitate finalurile de meci. În ce ne privește, încercăm din răsputeri să ne batem cu echipele de top și vom vedea la sfârșit unde suntem și ce ne rezervă soarta. Îi felicităm pe adversarii de azi, acceptăm rezultatul, dar eu nu cred că au fost ei mai buni, noi ne-am grăbit, iar diferența a fost făcută de mici amănunte care contează.”

 

 

 

2 comentarii la „Declarații după Știința MD Bacău – HC Odorhei 20-23”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.